ortooxacell kiss2022.gif Flax

Laurențiu Costache, ales președinte al PSD Titu. Vlad Oprea rămâne doar consilier local

Antreprenorul Laurențiu Costache a fost ales, în această seară, președinte al organizației PSD Titu. Alegerile au avut loc începând cu ora 17:30 la Casa de Cultură din oraș.

După cum spuneam imediat după alegerile locale din septembrie anul trecut, organizațiile care nu au câștigat mandatele de primar vor intra într-un amplu proces de reconstrucție. Am început cu PSD Titu, iar din această după-amiază, președintele organizației este Laurențiu Costache, un tânăr care va demonstra că lucrurile se pot schimba în bine în orașul său! Așteptările sunt mari, mai ales că oamenii din Titu au nevoie de o alternativă care să răspundă nevoilor lor. Succes noului președinte ales și echipei sale! PSD Dâmboviţa le este alături!” a transmis președintele PSD, Corneliu Ștefan, imediat după conferința de alegeri.

Cu Laurențiu Costache, PSD Titu pregătește o echipă și o nouă strategie pentru viitoarele alegeri locale. La acest moment social democrații au patru mandate în Consiliul Local Titu.

Mandatul lui Laurențiu Costache vine după un mandat interimar asigurat de Ionuț Săvoiu. Fostul președinte ales, Vlad Oprea, a anunțat că rămâne consilier local, fără a mai ocupa o funcție politică în organizație: “Aș vrea să mulțumesc tuturor pentru colaborarea pe care am avut-o în cei patru ani ai mandatului de președinte al organizației. Și totodată, mulțumesc locuitorilor orașului pentru cele trei mandate de consilier local cu care m-au investit. Pentru moment am decis să nu mai candidez pentru un nou mandat de președinte,să pun activitatea politică pe planul secund și să dedic mai mult timp familiei. În același timp, îmi voi continua activitatea din Consiliul Local Titu, unde voi continua să promovez și să susțin proiecte pentru Titu. Tuturor, numai bine!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media