Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3705
18-1-2022

Holban: „Ne-am propus schimbarea radicală a atitudinii autorităților în gestionarea pandemiei”

„Nu vor mai fi decizii arbitrare și impredictibile. Orice decizie care va fi luată va fi mai întâi discutată cu cei pe care aceasta îi vizează, astfel încât să creștem gradul de conformare voluntară din partea oamenilor.”

Deputatul Carmen Holban, membru al Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, a precizat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă că eforturile Ministerului Sănătății se concentrează pe pregătirea sistemului medical pentru următorul val al pandemiei de Covid-19. Aceasta a declarat că Partidul Social Democrat a propus o serie de măsuri pentru a preveni situațiile tragice cu care România s-a confruntat în valul 4.

„Una dintre cele mai presante probleme ale acestei perioade este pregătirea sistemului sanitar pentru a diminua, cât de mult putem, efectele valului 5 al pandemiei. Pentru că da, este o certitudine, valul 5 va veni!

Măsurile propuse de PSD la capitolul sănătate sunt obligatorii dacă dorim să prevenim tragediile văzute în vârful valului 4: medicamente antivirale în farmacii, eliberate pe prescripție medicală, pentru tratarea timpurie a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2, diagnostic și tratament ambulatoriu cât mai rapid pentru pacienții COVID-19, extinderea testărilor și eficientizarea anchetelor epidemiologie.

De asemenea, trebuie să dezvoltăm rapid serviciile de ambulatoriu, astfel încât oamenii să beneficieze de tratament înaintea apariției complicațiilor cauzate de COVID-19, în acest fel reușind să evităm și aglomerarea spitalelor.

Însă, la fel de importantă este vaccinarea. Trebuie să înțelegem că imunizarea împotriva SARS-CoV-2 ajută organismul să lupte împotriva acestui virus, dar, la fel de bine, este și o mână de ajutor pe care o întindem medicilor și sistemului de sănătate românesc. Nu au mai fost locuri în spitale pentru cei infectați cu COVID-19, pacienții erau tratați pe holuri, iar doctorii noștri, asistentele, ambulanțierii au avut momente când au ajuns la capătul puterilor.

Persoanele vârstnice, precum și cele cu afecțiuni cronice trebuie să se vaccineze. Aici avem o altă problemă: reticența oamenilor, iar acest lucru s-a întâmplat pentru că au fost luate decizii fără consultarea celor vizați și nu au fost oferite explicații pe înțelesul tuturor.

Altfel ar fi stat lucrurile și în județul Dâmbovița în ceea ce privește numărul de persoane vaccinate. Ne apropiem de finalul anului, iar numărul dâmbovițenilor vaccinați a ajuns la 168.298 (doze complete), adică puțin peste 30% din populația județului.

Dacă vrem să avem un început de an liniștit, vaccinarea este cea mai bună și sigură soluție. Cu ajutorul noului ministru PSD de la Sănătate, Alexandru Rafila, ne-am propus schimbarea radicală a atitudinii autorităților în gestionarea pandemiei.

Nu vor mai fi decizii arbitrare și impredictibile. Orice decizie care va fi luată va fi mai întâi discutată cu cei pe care aceasta îi vizează, astfel încât să creștem gradul de conformare voluntară din partea oamenilor.

În încheiere, avem și o solicitare pe care o adresăm Ministerului Educației: vrem ca, în cel mai scurt timp. să fie elaborată o procedură mult mai clară privind modul de administrare a testelor în școli, dar vrem să fie specificat foarte clar și cum vor fi validate rezultatele acestora. Există multă confuzie pentru că totul s-a făcut în grabă și toate acestea au legătură cu foștii miniștri USR-Plus de la Sănătate. Dacă testarea în școli debuta atunci când PSD o cerea, acum aveam deja reguli clare, bine stabilite, totul ar fi fost funcțional. Însă din păcate, miniștrii USR au blocat testarea în instituțiile de învățământ pe toată durata mandatelor lor. Acum, trebuie să recuperăm din mers tot acel timp pierdut.

Vom face și acest lucru. Suntem obișnuiți să reparăm tot ce au stricat alții.” a declarat Carmen Holban.

Distribuie:

hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
getsbet Gopo

CITEȘTE ȘI

kiss2022-01.jpg
romserv.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media