Roșia Montană a intrat oficial în Patrimoniul UNESCO, după ce, astăzi, Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a aprobat candidatura sitului pe lista obiectivelor protejate.
„A avea grijă de mediu e a avea grijă de noi înșine. A-l proteja înseamnă a ne proteja. Când vine vorba de Roșia Montană însă, acest adevăr a fost parcă și mai profund. Ani întregi care au însumat nenumărate propuneri de soluții, proteste și sute de mii de oameni care au luptat, în cel mai altruist mod cu putință, pentru a proteja nu doar un monument natural ci o întreagă comunitate, ignorată prea multă vreme parcă, până atunci.
E o zi istorică astfel, astăzi. O zi în care eforturile acestor oameni, zilele petrecute în stradă, uneori în ploaie, alteori în frig, se dovedesc a nu fi fost în zadar. O zi în care altruismul câștigă și în care realizăm cu toții că împreună suntem capabili de atât de mult bine. Astăzi, Roșia Montană intră oficial în Patrimoniul UNESCO iar comunitatea de aici primește acea șansă la dezvoltare de care avea atâta nevoie și pe care o merita cu prisosință. Astăzi, Roșia Montană devine protejată și recunoscută la nivel global și, la fel de important, tot astăzi, simțul civic învinge. Felicitări vouă, tuturor!” a precizat senatorul USR PLUS Dâmbovița, Dragoș Popescu.