ortooxacell kiss2022.gif Flax

Daniel Blaga: „Uşa era încuiată, nimeni în interior”. Primărie dâmbovițeană, goală în plină zi

Este deja cunoscut faptul că România se confruntă cu o lipsă majoră de transparență în ceea ce privește instituțiile statului. Deputatul USR Plus Daniel Blaga, în încercarea de a obține informații de interes public de la o primărie din Dâmbovița, s-a deplasat la fața locului și a constatat că, în plină zi, ușa instituției era închisă și nimeni nu răspundea la numerele de contact.

 

Transparenţa în administraţie ar trebui să fie o normalitate în anul 2021. La o simplă căutare pe google, ar trebui să obţinem uşor datele care ne interesează despre o instituţie publică – date de contact, organigramă, proiecte şi mai ales cheltuieli.
Noi, cei din USRPLUS, am luptat şi luptăm pentru cât mai multă transparenţă în ceea ce priveşte cheltuirea banului public. Oamenii au dreptul să ştie pe ce li se duc taxele şi impozitele, ce proiecte se derulează în localităţile lor, cine sunt constructorii, orice întrebare au despre banul public.
Instituţiile trebuie să ofere toate aceste informaţii şi pe site-urile lor. Puţine sunt însă cele care respectă acest lucru.
De când sunt parlamentar, am făcut zeci de adrese către administraţiile din judeţ pentru a afla astfel de informaţii de interes public. Nu aveam aşteptări prea mari, iar realitatea nu m-a contrazis – puţine au fost instituţiile care mi-au răspuns în timp legal solicitărilor.
Am trimis astfel de solicitări pe e-mail, pe fax sau chiar pe hârtie, prin poştă.
Cum nepăsarea celor din administraţie m-a indignat, astăzi am decis să merg la una dintre primăriile din judeţ, de unde aşteptam de mult timp un răspuns simplu. Este vorba despre primăria comunei Finta.
Era ora 14.41 când eram în faţa primăriei. Uşa era încuiată, nimeni în interior. Sun pe numărul de telefon afişat pe internet. Nu răspunde nimeni. Normal era să găsesc pe cineva acolo, cel puţin până la ora 16.
Nu e niciun program nicăieri.
Mă întreb, dacă era o situaţie de urgenţă şi cineva de primărie primea pe faxul instuţiei sau pe telefonul fix o informare despre o calamitate, despre care trebuia să alerteze oamenii urgent, ce s-ar fi întâmplat? Cine răspunde pentru asemenea inconştienţă?
În faţa instituţiei, o fântână arteziană albă. Fără apă. Lângă sediul primăriei, într-o clădire dărăpănată flutură un banner galben, care dă de veste că acolo este sediul local al unui partid politic. Bate vântul şi acolo.
Stau de vorbă cu mai mulţi oameni şi aflu tristul adevăr – nu mai era niciun funcţionar în primărie încă de la ora 13.
Trai pe vătrai să lucrezi la primărie, ar zice unii, salariu bun, program scurt, unii şi cu maşină de serviciu, secretară şi câte şi mai câte beneficii.
Ca să ne facem bine trebuie să facem bine. Nu mă las aşa uşor bătut şi o să continui să cer informaţii, să deranjez cu întrebările despre cheltuirea banului public, să promovez proiecte pentru transparenţă în administraţie, să fiu de folos atât cât pot, cum pot, celor care m-au votat să îi reprezint.
În final, le-aş aminti celor din Primăria Finta un citat de-al marelui Voltaire – „Munca îndepărtează de noi trei mari rele – plictiseala, viciul şi nevoia!” ”
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media