Aritina Mihai a fost aleasă președinte al Organizației Femeilor Liberale Filiala Dâmbovița

 Comunicat de presă 

Vineri, 3 noiembrie 2017, la Corpul K al Universității ‘’Valahia’’ din Târgoviște, a avut loc Comitetul de Coordonare Județean al Organizației Femeilor Liberale Filiala Dâmbovița pentru alegerea noului Birou Politic Județean al OFL Dâmbovița.

La eveniment au participat 165 de femei liberale din județul Dâmbovița, cărora li s-au alăturat Marius Caravețeanu, Președintele PNL Dâmbovița, Secretarul General, Prim-Vicepreședinții Biroului Politic Județean, consilieri județeni și locali. De asemenea, au fost prezenți, ca invitați, Lidia Constantinescu, Președinte al OFL București și Vicepreședinte în Biroul Politic Național al OFL , Dana Andreea Danciu, Președinte al OFL Giurgiu și Costel Dumitru, Secretar General al PNL Giurgiu. Ședința a fost condusă de Teodora Anghelescu, Președinte OFL Dâmbovița în ultimii 4 ani. Aceasta a prezentat raporul de activitate al organizației din perioada în care a coordonat-o.

Marius Caravețeanu, Președintele PNL Dâmbovița a precizat în discursul său faptul că implicarea femeilor în politica liberală este un deziderat al partidului, cunoscut fiind faptul că acestea au muncit cot la cot cu bărbații în toate acțiunile desfășurate de partid, de la campanii electorale și întâlniri cu cetățenii, la elaborarea programelor.

“Avem nevoie de simțul delicat al măsurii pe care îl au femeile. Avem nevoie de spiritul organizatoric, tenacitatea, răbdarea, discursul bine calculat și subtilitatea mesajului acestora !


Ca membri ai Partidului Național Liberal, trebuie să luptăm cu toții pentru binele României !”

Un discurs impresionant  a avut  Cristina Gabriela Neagu, Președinte al OFL Moreni.

“Cred că Partidul Național Liberal, oferă șansă oricărei femei din România, să aducă schimbare pozitivă în viața ei. Dacă ne unim, colaborăm putem să avem un statut care să ne sigure împlinirile. Pentru asta ar trebui să ne implicăm, în elaborarea legilor, politicilor și programelor care ne privesc pe noi, familiile noastre.”

Singura candidatură depusă pentru funcția de președinte al OFL Dâmbovița a fost a Aritinei Mihai, care a subliniat în discursul pe care l-a avut că femeile trebuie să se implice tot mai serios în activitatea politică și să dea dovadă de spirit civic.

În urma exprimării votului, structura Biroul Politic Județean al OFL Dâmbovița este următoarea:

 

1 Aritina Mihai Președinte
2 Anghelescu Teodora Prim-Vicepreședinte
3         Neuhauser Mihaela Prim-Vicepreședinte
4 Arjan Laurenția              Vicepreședinte
5 Carp Mărioara Vicepreședinte
6            Ciobanu Mihaela Vicepreședinte
7 Dincă Ileana Vicepreședinte
8 Dobre Pompilia Vicepreședinte
9 Grindei Valentina Vicepreședinte
10 Mocăiță Mariana Vicepreședinte
11 Neagu Cristina Vicepreședinte
12 Stan Otilia Vicepreședinte
13 Tudor Nicoleta Vicepreședinte
14 Arsene Valeria Secretar General
15                Moraru Liliana Secretar General Adjunct
16 Stroe Adela Secretar General Adjunct
17 Ion Maria Trezorier
18 Miclea Cornelia Comisia de regulament și statut

Președinte

19 Mihai Ana Maria Comisia de regulament și statut
20 Burlacu Andreea Comisia de regulament și statut
21 Matei Daniela Comisia de arbitraj

Președinte

22 Călinescu Ana  Comisia de arbitraj
23 Cornoiu Amalia  Comisia de arbitraj
24 Brezeanu Manuela Comisia de arbitraj
25 Dincă Ioana Comisia de arbitraj
26 Dumitrache Aurora Comisia de arbitraj
27 Tăbîrcă Elena Comisia de arbitraj

 

Biroul de Presă al Partidului Național Filiala Dâmbovița


Locuri de munca Restaurante


Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugam sa citesti politica de confidentialitate (click pe acest link) si sa bifezi casuta de mai jos daca accepti termenii si conditiile privind comentariile


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca