ortooxacell kiss2022.gif Flax

Adrian Țuțuianu, vot pentru Tudose: „Viaţa va decide dacă eu sau ceilalţi am avut dreptate”

Conform presei naționale, președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuuianu este unul din cei patru social democrați care au votat în favoarea lui Mihai Tudose la CEx. Opțiunea acestuia nu este o surpriză după ce săptămâna trecută un vicepreședinte al PSD Dâmbovița declara că organizația susține restructurarea Guvernului, iar Adrian Țuțuianu a postat pe pagina sa de facebook un mesaj de susținere a Guvernului Tudose. La ieșirea de la CEx liderul de la Dâmbovița a dat o scurtă declarație, fiind vizibil afectat de decizia partidului.

I s-au reproşat multe lucruri lui Mihai Tudose. Sper să nu mai fie criză acum. Este un vot, nu pot fiu sau nu mulţumit. E o posibilitate ca Iohannis să nu mai desemneze un nou premier, o posibilitate de bun simţ. Nu mi-am propus să fiu într-un nou Guvern. Viaţa va decide dacă eu sau ceilalţi am avut dreptate„.

Guvernul Tudose este al doilea executiv pe care Partidul Social Democrat în trântește, după câștigarea alegerilor în 2016. Adrian Țuțuianu a făcut parte din Guvernul Tudose timp de trei luni ca Ministru al Apărării.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media