În cursul acestei după-amiezi, pompierii din detașamentul Pucioasa au fost chemați de urgență pentru a stinge un incendiu apărut la o locuință din satul Măgura, comuna Bezdead.
Proprietarul casei, un bătrân de 81 de ani, a fost scos cu greu din locuință de către pompieri, iar echipajul SMURD ajuns la fața locului a putut doar să declare decesul bătrânului. Acesta a murit carbonizat.
În acest moment pompierii se străduiesc să lichideze incendiul. După ce zona va fi complet asigurată vor declanșa și o anchetă pentru a stabili care sunt mai exact cauzele care au dus la declanșarea incendiului.