Pentru Ticuţǎ– pentru cǎ a fost şi Paul-Mircea –pentru cǎ n-a știut…
„Nothing human disgust me unless is unkind, violent.”
(Hannah, in The Night of the Iguana)
Când te naști ți se dau
două șanse: să fii fericit
ori să te sinucizi.
Majoritatea le ignorăm pe amândouă.
Falstaff
sau despre cum se mai îmbătrânește pe glob ( IV)
F.era prezenţa normală în clasa condusă de Andy în afara institutului universitar particular, cu cei care doreau să continue actoria cu el la un alt nivel. Nu are o istorie reală precisă care să o definească şi nu-mi dau seama ce ar fi caracteristic pentru ea, ce anume gest zilnic ar trăda într-adevăr atitudinea sa faţă de viaţă, poate actorul care se duce la audiţie, de exemplu, pentru o piesă off-off-Broadway, pentru orice rol, numai să fie unul substanţial, cât de cât, mai mult decât o simplă clipă în lumina rampei, şi se duce la interviul audiţie de ani şi ani de zile şi uneori ia câte un rol, alteori, de cele mai multe ori doar ajunge în timp să-şi treacă numele la a 5-a poziţie şi apoi aşteaptându-şi rândul începe să se plimbe, localizează teatrul, dacă nu a mai fost înainte pe acolo, se plimbă prin prejur, şi dacă se duce la The House of Candles and Talismans, situat pe Stanton, la numărul 99, între strada Houston şi 1st Avenue, undeva în sudul Manhattan-ului, într-o zonă hispanică, deci săracă, cu bărbaţi tineri stând pe stradă cum stau femeile de la fabrica din orice oraşel între schimburi pe banca din faţa blocului muncitoresc, trăncănind de una şi de alta că ţi-e şi frică să treci pe lângă ei, sunt plictisiţi şi n-au nimic de făcut, poate au băut ceva, poate doar vor să se distreze, şi aşa poţi fi împuşcat, dacă au gloanţe şi dacă au pistoale şi dacă sunt idioţi, vorba lui Nicu Alifantis pe pământ idioţii au arme, iar dacă ea a venit taxiul pentru prima audiţie la acel teatru, încearcă să găsească cea mai aproapiată staţie de metrou, metroul circulă toată noaptea în New York, nu ca la Paris, unde chiar de Anul Nou se opreşte pe la 1-2 noaptea, metroul este cel mai rapid şi mai sigur mijloc de transport, chiar când te grăbeşti, chiar în mijlocul nopţii sau în miezul zilei, deşi este plin de şobolani şi miroase pestileanţial a urină, deşi homeless, cei fără de casă îl locuiesc şi nu-l umanizează, şi după ce ar descoperi gura de metrou, şi dacă n-a citit The New York Times, ceea ce ar fi bizar în acest caz al unei audiţii de seară-noapte, dacă a început la 7 seara, iar ca a cincizeci și una trebuie să aştepte ceva timp, şi după ce plăteşte cinzeci de cenţi la un fel de tutungerie, se întoarce către teatru şi în mâna cu ziarul descoperă o bodegă, un fel de restaurant foarte ieftin, pentru că în acea zona foarte săracă a oraşului nu se vorbeşte altă limbă decât spaniola, dar un ospătar înţelege că a cerut “chocolate malt”, o băutură din pudră de cacao, cu lapte, cu zahăr, cu sirop de ciocolată şi îngheţată de vanilie bine amestecate într-un robot casnic, un blander, şi nu o bere de import, probabil din Mexic, a cărei marcă este malţ, deci cineva înţelege despre ce este vorba şi ospătarii-bucătari sunt foarte amabili şi foarte săraci, deşi nu este o conexiune directă între săracie şi amabilitate, poate doar deformarea naratorului de a simpatiza cu cei săraci chiar dorindu-şi să aibă succes cu această carte în acelaşi timp, dar în restaurantul hispanic, mai bine zis în cantina de dimensiuni reduse, F. s-ar fi simţit netracasată. Dacă ar fi ajuns acolo s-ar fi simţit liberă fără să-i pese de rezultatul audiţiei.
Dar mai mult ca sigur personajul acesta nu putea fi F. Lui F. îi era frică să nu fie ca de obicei, să simţi că eşti cel mai bun, dar să nu primeşti niciun telefon a doua zi, care să-ti ofere rolul. Cu condescendenţă.
Dar cel puţin acolo, în cantina-restaurant sunt oameni care servesc alţi oameni.
F. n-ar fi avut această impresie într-un restaurant de lux, de exemplu în fostul restaurant Rainbow din clădirea Rockefeller, unde decrepiţi, sau doar cei cu bani mulţi veneau. În Rainbow Room, sala de restaurant cu orchestră şi ring rotitor de dans, nu e nici o corelaţie între ce faci şi ce primeşti în schimb. Ca ospătar, pentru acelaşi serviciu în Rainbow Room primeşti cel puţin un US$75 bacşis, pe când într-un restaurant mai modest, un cel puţin US$20, iar cel dintr-un restaurantul doar accesibil, primeşti un maxim de US$10, în afară de MacDonald, Burger King, KFC şi alte locuri fără ospătari, bacşisul este obligatoriu şi în general nu mai puţin de $1, de 15% din consumaţie sau dublu taxei pentru ce ai comandat—dar cei serviţi în sala Rainbow au bani, majoritatea moşteniţi sau furaţi în alte feluri, oricum acolo este desuet să vorbeşti despre corelaţia dintre valoarea muncii şi răsplata ei, pentru clienţi ca şi pentru ospătari.
Oameni servesc diverse creaturi.
În cantină F. s-ar simţi mult mai bine. Şi clienţii, şi cei ce lucrau acolo dispuneau de un mod simplu de înţelegere a vieţii ca un vin alb Chardonet, nu comparau viaţa cu un geamantan de lucruri scumpe ci firesc, abordând-o pieptiş, ştiind că în pofida multelor deziluzii vor merge înainte.
F., după ce s-ar fi săturat de stat acolo, ar fi ieşit şi ar fi deschis usa de la intrarea teatrului dând într-un mic antreu-un loc şi de vândut bilete şi intrarea în cămăruţa de machiaj şi în sala de spectacol. Sala de spectacol aducea ca aranjament cu sala Bulandra din Gradina Icoanei, însă ca locuri de vreo 7 ori mai mică, iar scena pe jumătate.
F. ar fi avut pregătite două monologuri, unul clasic, Desdemona, ultima conversaţie cu Othello, şi unul modern, Hannah, din Noaptea Iguanei, o parte din conversaţia cu Shannon, după ce el este legat în hamac şi după ce băuse o ceaşcă cu ceai din seminţe de mac, şi i s-a spus să interpreteze monologul Desdemonei.
Ca Desdemona l-ar fi invitat plină de dragoste, cu feminitate, pe Othello în pat şi o clipă mai târziu, speriată, l-ar fi întrebat dacă vorbeşte despre moartea cuiva, iar fără să se ştie vinovată de trădare sau de nimic altceva i-ar fi spus tremurând că-i poartă totuşi frica “so you are fatal then when your eyes roll so” şi şi-ar fi pus toată speranţa în ceruri şi viaţa în mâinile lui Othello care i-a şi luat-o, fiindcă el era păstrătorul moralei abstracte, iar Desdemona, pentru el, însemna deşertăciune şi trădare şi minciună şi tot ce era mai urât, estetic vorbind. Regizorul ar fi agreat interpretarea şi i-ar fi promis ca o sună a doua zi, dar după ce trage cu coada ochiului la un alt membru al juriului îi adaugă că oricum vor păstra rezumatul, scurta biografie şi poza 8×10 inch, în atenţia celor din conducerea teatrului pentru vreo nevoie.
În engleză sună mai scurt, “we’ll keep it on file.” Iar F. ar fi plecat imediat spre casă, părăsind teatrul cu un “bye-bye” la cel care i-a strigat numele să intre pe şcenă.
Trecut de 11 noaptea, deci după patru ore de aşteptare, ar fi fost totuşi fericită, fusese mai bună decât tot ce ascultase înaintea ei, toţi intonaseră partea de monolog clasic ca un ţipăt în noapte, ca o bufniţă sau o cucuvea, dacă desemnează acelaşi tip de pasăre de noapte sau ceva asemănător–una dintre ele se crede că aduce moartea… În staţie, F. ar aşteapta metroul vreo 15 minute- cum ar aştepta tramvaiul, un fel de “du-mă acasă, măi tramvai, du-mă, du-mă, ce mai stai”- iar când metroul ar opri la peron, F încă ar mai păstra mulţumirea că a fost cea mai bună.
E singura doar în drum spre casă. Până acum a găsit întotdeauna pe cineva acasă care să o încurajeze şi să-i spună ca în fiecare săptămâna Back Stage publică noi oferte pentru locuri de muncă în teatru, şi în fiecare săptămână există o altă şansă, o mare şansă, iar ea ştie nu doar să interpreteze caractere dramatice, dar ştie şi să danseze şi să cânte, şi asta este un avantaj asupra altor concurenţi, pe lângă faptul că se poate prezenta la mai multe genuri de audiţii, dacă este un avantaj să fii refuzat de mai multe ori decât este necesar pentru a simţi că nu ai reuşit, a simţi care este diferenţa dintre un om şi o raţǎ, cum se exprima Nae Ionescu.
***
Dar în această clasă nu o refuza nimeni, Andy o încurajează camaradereşte, cu admiraţie, ceilalţi îi respectă părerea, o consideră o profesionistă, este ca acasă, cumva printre prieteni, cumva în competiţie, se simte bine ca şi în viaţa acolo unde ordinea este necesară, doar ierarhia impune cu forţa pe cel mai bun, fără ca hazardul sau nepriceperea sau reaua-voinţă sau nepotismul şi traficul de influenţă sau patul să intervină, fără să se simtă pierdută a doua zi după ce nu a sunat telefonul cu oferta şi să se uite în oglindă ca la cel mai comun exemplar uman care va muri, când nu mai contează, iar numele său va fi uitat imediat după ceremonia înmormântării şi nimeni nu o va regreta pe marea actriţă F. şi nimeni nu va fi epigonul ei şi nici concursuri de impersonari nu se vor ţine la aniversarea morţii ei, dar în clasa de actorie pentru fiecare există un loc şi o vorbă de încurajare şi toţi se zbat să se pregătească, şi miercuri de miercuri sunt mai profesionişti, deşi nu-i vede pe nici unul pe o scenă reală, cum ea a fost, şi a primit aplauze reale şi a primit şi flori, şi numele ei a fost oricum trecut pe afişe de teatru pe Broadway, acolo unde toţi aspiranţii visează, iar niciunul de aici nu va ajunge acolo, pentru că ei nu pot, au înscris pe faţă că nici măcar nu se vor prezenta la audiţii, iar ea a reuşit de atâtea ori să aibă un rol pe scenă, în afara acestei clase de actorie, totuşi se simte ca acasă-cea mai bună.
Facebook
WhatsApp
TikTok
