kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Statistici triste: numărul persoanelor cu dizabilități a crescut și în Dâmbovița

    Din păcate, dizabilitățile nu sunt doar înnăscute, ci și dobândite pe parcursul vieții, în urma unor situații mai puțin fericite, astfel că și cei fără probleme fizice sau mintale trebuie să se adapteze să trăiască alături de cei care au nevoie de sprijin. Toleranța este cuvântul cheie în relațiile dintre oamenii din toate categoriile, iar persoanele cu dizabilități au nevoie de integrarea în colectivitate mai mult decât orice fel de tratament!

    În data de 3 decembrie, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, este marcată o zi specială, dedicată oamenilor speciali din viața noastră, din vecinătate sau, pur și simplu, din societatea în care trăim. Conform statisticilor, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, în luna noiembrie 2020, erau înregistrați 17880 de adulți cu dizabilități și 1629 copii cu dizabilități, iar în noiembrie 2021, sunt înregistrați 18248 adulți cu dizabilități și 1707 copii cu dizabilități. Numărul persoanelor cu dizabilități neinstituționalizate este în continuă creștere și datorită modificărilor legislative privind condițiile de încadrare în grad de handicap, la care s-au adăugat și alte afecțiuni considerate dizabilități. În prezent, în centrele rezidențiale din subordinea instituției sunt găzduiți și îngrijiți 256 de adulți cu dizabilități și 70 de copii cu dizabilități.
Persoanele cu dizabilități au nevoie de tot sprijinul și înțelegerea celor din jur și nu trebuie să uităm că pot fi la fel de activi și eficienți ca cei fără dizabilități. Este firesc, uman și moral să le acordăm șansa de a ne fi colegi de școală sau de serviciu, prieteni și chiar familie! Mai mult decât atât, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița atrage atenția că singura dizabilitate a oamenilor este reprezentată de incapacitatea de a simți iubire față de semeni!

DGASPC Dâmbovița

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media