kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Șeful poliției din Hulubești, dat exemplu de Poliția Română pentru salvarea tinerelor sechestrate în Italia

Ionuț Machedon, șeful postului de poliție Hulubești, a primit felicitări publice din partea Poliției Române pentru modul în care a gestionat puține informații primite on line despre două tinere din localitate sechestrate și obligate să se prostitueze în Italia. Polițistul a reușit să adune câteva informații vitale care au dus la salvarea celor două tinere în vârstă de 20, respectov 22 de ani.

„Azi, primul loc pe peretele virtual PolițiaRomână este al lui lui Ionuț Machidon!

Ionuț este șeful Postului de Poliție Hulubești, județul Dâmbovița. Fiind foarte apreciat și cunoscut de comunitatea în care își desfășoară activitatea, încât ne putem ajuta de „toată lumea se cunoaște cu toată lumea” pentru a-i descrie reușita.

Astfel, o tânără, prin intermediul internetului, i-a scris lui Ionuț că este sechestrată în Italia împreună cu o amică, fiind obligate să se prostitueze.
Timpul era limitat, precum și accesul la telefon, așa că Ionuț a strâns câteva informații esențiale, care au ajutat la găsirea fetelor și reținerea celor doi, ce erau în spatele activități infracționale.

Este un exemplu de eroism modern, în care utilizarea inteligentă a tehnologiei poate ajuta la salvarea unor vieți umane.

Ionuț este un exemplu pentru toți, un om bun și un polițist model!” a scris Poliția Română pe contul de facebook al instituției.

În urma demersurilor întreprinsede polițiști, la data de 28 februarie a.c., organele judiciare din Italia s-au deplasat în localitatea Termoli, unde au identificat victimele, respectiv două femei, de 20 și 22 de ani. Acestea ar fi fost obligate să se prostitueze de către doi bărbați, în vârstă de 37 și 35 de ani, ambii din municipiul Târgoviște. Totodată, cele două femei ar fi fost agresate fizic și amenințate. Din cercetările ulterioare și cu ajutorul bunurilor descoperite, printre care bani și telefoane mobile, s-a stabilit că activitatea infracțională a celor doi se desfășura la un nivel avansat. Prin intermediul site-urilor online, cei doi ar fi făcut publicitate activității de prostituție din apartamentul din Termoli și ar fi primit, personal sau prin transfer bancar, contravaloarea serviciilor sexuale, care ajungea inclusiv la 1.000 euro pe zi. Victimele s-ar fi deplasat pe teritoriul Italiei, pentru a găsi un loc de muncă. Cei doi bărbați au fost arestați preventiv, pe teritoriul Italiei, a transmis IPJ Dâmbovița.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media