Agenția Națională a Locuinței a solicitat Primăriei Târgoviște o autorizație de construire pentru blocurile abandonate în diferite stadii de execuție, în cartierul Sagricom (Tineretului) al municipiului. Este vorba de 146 de unități locative. Recent primarul municipiului, Cristian Daniel Stan, a criticat modul în care ANL gestionează situația din Sagricom, în condițiile în care cererea de locuințe ANL este crescută.
Cartierul Sagricom, situat la marginea municipiului Târgoviște, a fost ales pentru construirea unor locuinţe destinate tinerilor prin programul ANL. Proiectul prevăzut aici include mai multe blocuri cu destinaţia de locuinţe pentru tineri, închiriere, regim „S + P + 2E/3E+M” (subsol/parter + 2-3 etaje + mansardă). Predarea terenului s-a făcut în 2003, dar proiectul nu este încă finalizat în totalitate, mai multe blocuri fiind abandonate.
Autorizația de construire solicitată acum, la finele lui 2025, nu are însă nimic “în spate”. Ultima actualizare a indicatorilor economice a fost făcută în 2020. Atunci Agenția promitea ca va solicita autorizație pentru reluarea construcțiilor în maximum un an. Primarul municipiului s-a arătat sceptic la vremea respectivă și a avut dreptate. Au mai trecut 5 ani, fără să se pună o cărămidă. De atunci, costurile construcțiilor au crescut, iar clădirea s-au degradat și mai mult. Stadiul avansat al blocurilor rămase neterminate generează riscuri: lipsa conservării, zone neîmprejmuite, construcţii începute şi abandonate. Pentru reluarea lucrărilor sunt necesare expertizarea clădirilor din punct de vedere al siguranței, relansarea procedurilor de licitaţie, actualizarea indicatorilor tehnico-economici. Termenul exact de finalizare şi costul final rămân încă sub semnul unor necunoscute.
În paralel, zona Sagricom a beneficiat de investiţii conexe realizate de administrația locală: infrastructură rutieră, utilităţi, grădiniţă.





Facebook
WhatsApp
TikTok


































