Imagine arhivă
La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, de un reprezentant al Fondului cinegetic, cu privire la faptul că un urs a fost prins intr-o capcană neautorizată, în comuna Runcu, anunță IPJ Dâmbovița.
În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au asigurat măsuri de siguranță alături de celelalte structuri cu atribuții in ordine și siguranța publica.
Ursul a fost tranchilizat, urmând sa fie eliberat.
Tot astăzi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, împreuna cu paznicii de vânătoare, au surprins, în comuna Runcu, doi bărbați de 39 și 44 de ani, în timp ce transportau un exemplar din specia urs pe care l-ar fi braconat prin folosirea unei capcane neautorizate. In urma cercetărilor efectuate, politistii au stabilit ca cei doi ar fi fost ajutați la transport și de un alt bărbat de 74 de ani.
În ambele cazuri au fost deschise dosare penale.