ROJUST, Asociaţia personalului din justiție, apel pentru revenirea la normalitatea unei societăți democratice și a unui stat de drept

Comunicat de presă

ROJUST, Asociaţia personalului din justitie, persoană juridică de drept privat, independentă, nonprofit, neguvernamentală şi apolitică, asociație cu personalitate juridică, cod de înregistrare fiscală 48219488, cu sediul în Ploiești, str. Ulierului, nr. 6, județul Prahova, email [email protected], luând act de presiunile puse pe sistemul de justiție în ultima perioadă și expunerea în mod constant a judecătorilor și procurorilor oprobriului societății, face următorul

 APEL

PENTRU REVENIREA LA NORMALITATEA UNEI SOCIETĂȚI DEMOCRATICE

ȘI A UNUI STAT DE DREPT

Trăim o perioadă în care dezbaterea despre justiție a ieșit din zona instituțională și a fost aruncată pe scena publică, unde zgomotul, miturile și emoțiile de moment au înlocuit analiza rațională. Este legitim ca societatea să-și dorească reforme în numele echității, dar tocmai într-un stat de drept esența funcționării instituțiilor nu poate fi dictată de percepții instabile. Instituțiile statului, inclusiv cele judiciare, trebuie să fie conduse de reguli clare, previzibile și stabile, nu de moralități reactive sau impulsuri populiste.

În ultimele luni, am asistat la o escaladare periculoasă a discursului public la adresa magistraților, transformată adesea într-o formă de instigare la ură sau dispreț instituționalizat. Moartea regretabilă a unei colege judecător a fost însoțită, în spațiul public, de comentarii incalificabile – de la sarcasme privind motivele decesului, până la urări sinistre ca „să mai plece și alții ca ea”. Asemenea reacții nu mai țin de opinie, ci se apropie de o zonă penală: instigare la un comportament prin care se poate pune în pericol viața, sănătatea sau demnitatea unor persoane expuse.

De-a lungul activității profesionale, magistrații s-au confruntat cu nemulțumiri punctuale venite din partea justițiabililor. Este firesc într-un stat democratic. Însă diferența fundamentală este că, acum, aceste atitudini extreme sunt alimentate – direct sau tacit – chiar de către reprezentanți ai guvernului și ai mass-mediei. Aceștia, în loc să ofere clarificări, contribuie la confuzie și amplifică frustrarea colectivă.

Dreptul nu poate funcționa în valuri emoționale. Moralitatea socială se schimbă. Dar justiția trebuie să fie o ancoră de echilibru, nu o barcă în derivă. Dreptul nu este dictat de simpatie sau furie colectivă. Statul de drept presupune că legile – inclusiv cele privind statutul magistraților – trebuie să fie previzibile, neretroactive, fundamentate pe nevoile reale ale instituțiilor, nu pe imaginea lor publică temporară. Reformele construite pe mituri și valuri de opinie vor fi reforme instabile.

De aceea, nu poate fi acceptabil ca drepturile legale, inclusiv pensiile de serviciu, să fie eliminate sau ajustate drastic doar pentru că sunt nepopulare. Nu se construiește încredere în justiție amputând sistemul judiciar, ci investind în digitalizare, resurse umane, eficiență, transparență și dialog instituțional autentic.

În spațiul public se vehiculează adesea ideea că magistrații beneficiază de venituri „peste medie”, iar acest fapt este prezentat drept un privilegiu nemeritat. O analiză onestă și pertinentă a situației salariale a magistraților impune o altă întrebare: cu cine trebuie, de fapt, să ne comparăm? Pentru că, într-o societate democratică funcțională, valoarea unei profesii nu se stabilește prin raportare la medie, ci la rolul său constituțional și la nivelul de calificare necesar exercitării ei.

A compara veniturile magistraților cu salariul mediu pe economie este, în esență, o manipulare retorică. Este ca și cum am compara un pilot de linie cu un șofer de autobuz, doar pentru că amândoi conduc vehicule. Magistrații nu sunt angajați ai unui simplu birou administrativ, ci reprezentanți ai uneia dintre cele trei puteri fundamentale ale statului. Activitatea magistratului presupune o formare profesională complexă, susținută de o selecție exigentă, perfecționare continuă, o responsabilitate uriașă și un grad ridicat de expunere. În mod firesc, un astfel de profil profesional trebuie comparat nu cu orice salariat, ci cu cei din categoria profesioniștilor ultra-calificați: avocați de elită, manageri de top, experți financiari, medici specialiști sau ingineri IT de înalt nivel. Or, în aceste domenii, veniturile sunt adesea mult mai mari decât cele ale unui magistrat, fără ca respectivele persoane să fie supuse acelorași limitări privind activitățile extrajob sau obligații de rezervă.

Prin urmare, discuția despre nivelul salariilor în justiție devine profund denaturată atunci când se face o comparație incorectă, intenționat redusă la termenul „peste medie”. Este o metodă de a alimenta suspiciunea și invidia social. Echitatea nu înseamnă raportare la medie, ci la responsabilitate, pregătire și rolul constituțional. Doar astfel putem garanta o justiție independentă, profesionistă și credibilă. Mai grav, această abordare riscă să genereze consecințe directe asupra calității actului de justiție. Subevaluarea financiară a magistraților în raport cu colegii lor din celelalte puteri sau cu profesioniștii de top din sectorul privat poate conduce la demotivare, migrare profesională și chiar periclitarea independenței sistemului judiciar. Un magistrat prost plătit devine vulnerabil, iar justiția vulnerabilă este o amenințare pentru statul de drept.

Statul trebuie să explice, nu să amplifice mituri. Societatea nu poate susține o justiție funcțională dacă nu o înțelege. De aceea, este obligația statului să explice rațiunea existenței acestor pensii, impactul lor real în sistem și diferența dintre o pensie de serviciu și alte forme de pensii speciale. În lipsa unei astfel de comunicări, miturile domină spațiul public, iar emoția ia locul analizei.

România nu este singura țară confruntată cu astfel de tentații populiste. Însă, state ca Lituania sau Slovacia au fost deja condamnate de CEDO pentru eliminarea retroactivă sau brutală a unor drepturi, fiind obligate ulterior la despăgubiri și reintroducerea sistemului desființat, cu penalități. Continuarea ignorării deciziilor CCR privind caracterul constituțional al acestor drepturi ar expune România acelorași riscuri.

Independența financiară este fundamentul independenței judiciare. Independența justiției nu este un concept abstract. Ea se susține prin garanții legale și prin stabilitate financiară. Cine vrea să controleze justiția, lovește mai întâi în resursele ei. O justiție fragilizată financiar este o justiție vulnerabilă la presiuni, la migrarea cadrelor către sectorul privat și, în cele din urmă, la obediență.

Nu întâmplător, Comisia Europeană și PNRR solicită reforme sustenabile, nu tăieri brutale sau retroactive. Reforma trebuie să se bazeze pe dialog real cu sistemul judiciar, nu pe decizii impuse unilateral, fără evaluare de impact, fără simulări bugetare reale și fără consultare profesională.

     În final, trebuie spus clar: magistrații nu sunt deasupra societății, dar nici ținta frustrărilor ei. Contribuabilii susțin bugetul public cu bani. Magistrații susțin funcționarea statului de drept. Dacă sănătatea este esențială pentru viață, justiția este vitală pentru dreptate, stabilitate, ordine.

Să condiționezi drepturile magistraților de percepția publică este periculos. Justiția trebuie să poată lua și decizii nepopulare, dacă ele sunt legale și corecte. De aceea, ea trebuie să fie independentă, protejată și respectată. Și dacă statul român dorește o reformă reală, atunci trebuie să o construiască pe fapte, principii, dialog și responsabilitate – nu pe presiune publică, percepții instabile și măsuri de imagine.