REFLECȚII PEDAGOGICE – Alexandra VLADOVICI BÂRSAN: Feisbuchist de profesie

În vârtejul mass-media, și-au făcut loc, timid, dar sigur, cu ani în urmă, rețelele de socializare. Hi 5-ul, o sarma cu mămăligă a tineretului, nu avea nicio noimă pentru mine, cu atât mai mult cu cat design-ul era obosit și încețoșat.

Facebook-ul, însă, m-a prins și pe mine. Nu știu cum și când, cert este că m-am pomenit depănând amintiri demne de scenarii tarantinoiene cu foști colegi, prieteni și cunoștințe vechi. Și e de bine! Până când încep să leșin în chinuri de gurmand anemic în faţa blidelor cu ciorbă de ștevie și a aluatului de cozonac care tronează în cratițe învechite pe calorifere….drept e, că nici nu pot dormi de grijă până nu aflu cine este ‚at acasă’, ‚at chioșc’ sau ‚at un ceai cu vecina de palier’. Ai dat de o țoală nouă? Musai etaleaz-o pe cuvertura cu Răpirea din serai a bunicii și fă-i o poză cu ultima fiţă de telefon din ăla, ăl mai deștept! De ce? Uite d-aia, că tu ai și eu n-am şi să mor eu de oftică! Preferatele mele sunt autoportretele realizate cu măiestrie în faţa oglinzilor îmbâcsite din băi, care transpiră prin toți porii un exces de narcisism îndobitocit. Nu contează că apare un sul de hârtie igienică sau pisoarul în cadru, important este să fie pleata făcută cu placa si să-ți înfigi mâna în şold, debordând de sex appeal rural. Și mai de fiţă este fotografia în unghiuri – te apleci un picuț la stânga, în cadru doi la dreapta, hai un pic și cu capu’ pe spate, mai fâlfâi și din gene, mai sufleci o mânecă, te mai muști de ultimul herpes apărut și uite așa pui de o ședință foto de mare artă, de-ar crăpa de ciudă până și Afrodita! În cazul domnilor, ori trebuie să ai mâna pe un posterior, preferabil feminin, ori  să-ți pozezi martorii de la bordul mașinii, în special kilometrajul, ca să vadă toți fraierii ce șmecher ești tu când alergi cu 150 la oră pe uliță și mai și butonezi mobilul. Pozele de profil sunt și ele dovada deficitului de materie cenușie, manifestată printr-o lipsă de bun simţ strigătoare la cer – tătici ‚respectabili’, cu bustul dezgolit, se lăfăie sub blana din născare, cu berea-n mână, în baza de date a rețelei. De-aia e bine să ai un Meto la îndemână, în caz de greață cronică! Nu strică nici un Fasconal, căci din ce în ce mai des, copiii și tinerii se bălăcăresc ca la ușa cortului, fără perdea, fără să conteze că toată suflarea, de la vecini și până la profesori, s-ar putea împiedica de injuriile și apelativele colorate. Da las’ că-i împaci cu o mie de cereri de vieți și invitații să construim grajdul vacii sau să spargem ouă de gâscă ca să iasă veverița din scorbură! De ce cred ‚ prietenii mei’ că eu nu am nimic mai bun de făcut decât să aberez cursorul pe ecran , alergând după cai verzi prin vasta miriște a gamerilor înfocați?

Și totuși, de ce încă ‚feisbuc’? Pentru că mă delectez cu muzică clasică și rock de calitate, cu citate inspirate, mărturii fotografice de suflet ale unor oameni dragi și, câteodată, cu un simplu ‚bună seara!’, care îmi asigură o doză de confort psihic, din ce în ce mai greu de atins…Apropo…sunt ‚at calculator’, tocmai am mâncat ditamai tableta de ciocolată (sâc!) și stau tolănită ‚at birou’, în frumuşaţa mea de pijama din finet! Pozele… next time!