kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

PNL Dâmbovița promovează un alt tip de eveniment de campanie electorală

Liberalii dâmbovițeni au început, ieri, campania electorală printr-un eveniment cultural de înaltă ținută. La învitația PNL a venit, pentru a doua oară la Târgoviște, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” , care a adus un spectacol deosebit de apreciat de public: Paris mon amour! 

În deschiderea evenimentului, la invitaţia preşedintelui PNL Dâmboviţa, Mihail Volintiru, pe scena Casei de cultură a Sindicatelor a concertat târgovişteanul Codruţ Dore, un copil de numai 10 ani, unul dintre cei mai talentaţi pianişti ai României. Codruţ va participa, în curând, la un festival internaţional, chiar la Paris, unde are mari şanse de a aduce un premiu Târgoviştei şi României.

Liberalii au programat mai multe evenimente culturale în această campanie electorală pentru alegerile europene. Conform preşedintelui PNL Dâmboviţa, partidul nu va organiza petreceri câmpeneşti cu mici şi bere, alegând, pentru prima dată în Dâmboviţa, alt mod de a-şi fideliza şi convinge electoratul  să se prezinte la vot. Volintiru a cerut sprijin tuturor colegilor pentru promovarea acestei politici în teritoriu.

pnl opera paris

pnl opereta paris2 psd opereta paris3

Distribuie:

Un comentariu la „PNL Dâmbovița promovează un alt tip de eveniment de campanie electorală”

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media