PICĂTURI DE ROUĂ – Octavian SOVIANY; Zece…,

despre ammelie când era mică
Când era mică
le dăruia prietenelor
flori veninoase.
Ucidea muștele
de pe frunțile
unchilor adormiți prematur
de
băutură și oboseală
cu un ciocan de argint.
Era rea. Semăna
cu elena lupescu
copilă.

 

raport

Am fost în oraș,
m-am gândit la tine
ca la o palmă
dată brusc
peste față,
ca la o groapă cu
var
dintr-un lagăr nazist.
M-am gândit
la noi
ca la un plan
nebunesc, ca la un
perpetuum mobile…

 

 

proiecte

-O să te învelesc dimineața
și o să-ți las cafea…
Tu, o să dormi mult
și pe urmă vei merge
după bere și după țigări.
O să-mi desenezi coapsele cu ruj
pe oglinda din baie.
și o să fii puțin tist.
Nu-i nevoie
să pregătești nimic de mâncare.
Aprinde aragazul
doar dacă ți-e frig,
și să nu
crezi nici un moment
că am plecat pentru totdeauna.
Când îți va frică
gândește-te că-mi săruți ceafa
Iar eu o să port mereu pe sub rochie
cămășile tale
și ca să nu mă înșeli
înainte să plec
o să-ți smulg o claviculă.

 

dialog

-Niciodată
n-am băut
o votcă mai tare
ca respirația
ta!

-Da, iubitul meu
bețivan și sărac.
Sunt sticla ta de
absint
plină pe jumătate.

 

tarzan

„Mă tem de câini,chiar şi atunci când dau din coadă”
(Ana)
Dac-aş avea
o coadă ca a ta
de stufoasă, tărzănică
băiatule,
ce m-aş mai
fuduli cu ea,
din baba novac
şi până în
dristor!
Tu te-ai gândit vreodată
de ce n-au oamenii
coadă?
Păcat
că nu putem
discuta despre asta
la o halbă de bere.
Hai, ridică
piciorul şi
pişă-te, nu te
jena, ce dracu,
suntem
bărbaţi amândoi!
Pe mine
mă dispreţuiesc
până şi câinii din dristor,
nu mă muşcă nici unul.
Încearcă tu, tărzănică
băiatule!
Vino şi muşcă-mă
tare de
carotidă!

 

botez

Îți amintești?

Într-o noapte
ți-am botezat
rochia cu
un nume
de fată
furat de prin
romanele
interbelice
(să zicem otilia),
am stropit-o
abundent cu
șampanie
și am
rupt-o cu
dinții.

 

cleptomana

Fură
tot
tot ce găsește:
buze,
batiste,
rujuri,
oglinjoare.
cuvinte.
Mie
mi-a furat
moartea.

 

 

song for myself

Scriu
poemul de încheiere.

Un poem despre golul
pe care
îl simt în stomac
dimineaţa,
care-mi pătrunde-n
plămâni odată cu
prima ţigară
şi îmi face
ficatul să semene
cu o hartă a groenlandei.

In amintirile mele
tu eşti albă şi goală ca
groenlanda.

M-am întors
ca un soldat cu
raniţa-n spate
şi bocancii perfect lustruiţi
în tranşeele ceauşimei.
În abatajele
sale adânci,
dar nu voi mai scrie
alte scrisori din arcadia.

Ştiu: acum tu te joci
distrată cu valurile,
gândindu-te la
mirosul trupului meu
ca la o carte poştală
îngălbenită,
iar viaţa mea ţi se
pare la fel de străină ca
viaţa lui
antonio gramsci.

Și în vreme ce marea
îţi scaldă genunchii bronzaţi
cu dinţii ei strâmbi şi
galbeni de nicotină,
ceauşimea zâmbeşte

N-are decât
să zâmbească.

Sunt singurul negru
din oraşul ăsta
de albi împuţiţi
care aleargă
în toate direcţiile
după bani, fericiţi că
americanii
pe care îi aşteptau
din 45
au venit în sfârşit,
aducându-ne

fericire şi dragoste şi
mărgeluşe de
sticlă, drepturile omului şi
mărgeluşe de sticlă, multe mărgeluşe
de
sticlă, cele mai
rotunde şi mai frumoase
mărgeluşe de
sticlă din
lume.

 

song for myself

La vârsta
când poezia
nu mai e
o chestiune de
glande
oboseala îţi face
ordine-n casă.
Îţi pune pe masă
ciorba de
burtă
a
bărbaţilor singuri.
şi începe
să-ţi maseze
uşurel
tălpile.
Iar la noapte
(ca o femeie puternică
şi o comunistă cinstită)
o să-ţi lege la gât
un fular alb
o cravată de
pionier.
Dar nu asta e
liniştea.
Dai de pământ cu
veioza.
La capătul nopţii
nu-i decât capătul nopţii.
Capătul
oribil al
nopții.

 

ziua recunoştinţei

Cât de frumoasă şi
de bogată esti tu,
dragă americă,
cu ţâţele tale pline de
silicon şi cu
creierul tău genial,
mare şi alb ca un
dulap frigorific, cu
rachetele tale sol-aer ca nişte
mădulare sculate

cu scaunul tău electric
şi cu mirosul tău inconfundabil de
creier prăjit, cu
poliţiştii tăi negri şi
cu bancherii tăi şmecheri,
cu pastorii tăi
slăbănogi şi pleşuvi
care urlă,
arătând cu dreapta spre broadway:
„Ţie-ţi vorbesc, sodomă, trezeşte-te!
Fulgerul Domnului se va prăvăli peste tine ! ”,
cu poeţii tăi beţivani şi drogaţi
care te-au scuipat drept între fese
şi au murit detestându-te.

Mătăhăloasă ca un măcelar din chicago
te ridici în picioare
arătându-ne inima ta mare şi roşie de
tapir

dar iată că noi –
noi îţi iubim până şi
cancerul uterin, până şi anusul lăbărţat,
până şi perii de pe picioarele tale
de
ebonită.
Suntem oiţele tale, îţi
behăim numele cu
dragoste şi recunoştinţă, îţi dăruim
tot ce avem noi
mai frumos şi mai bun,
iar tu ne zâmbeşti, cu
dinţii tăi de aur strălucitori,
şi treci iarăşi prin visele noastre
de oameni mărunţi
puternică şi frumoasă ca o
armată de ocupaţie.
Vii să ne ungi
bubele de pe
cortex
cu
puţină
tinctură de
iod.
Hai, aşază-te
pe braţul fotoliului,
vino să ciocnim un pahar
în memoria soţilor rosenberg
şi arată-mi albumul tău vechi de
fotografii, că eu n-am ştiut niciodată
care e sacco
şi care vanzzetti.