Echipa Salvamont Salvaspeo Dâmbovița aflata la Baza de salvare montană Peștera a fost alertată în data de 11 noiembrie 2024 in jurul orei 17:40, să intervină în sprijinul a două persoane de 35 si 38 de ani din Constanta care au pierdut traseul turistic și odată cu lăsarea serii se aflau în imposibilitate de deplasare.
Date fiind condițiile meteo nefavorabile (temperatura scăzută și vânt), am intervenit într-un timp foarte scurt pentru găsirea și transportarea celor doi.
O echipa de intervenție formată din doi salvatori montani a pornit către zona specificată de turiști, alegând cel mai rapid traseu. Salvatorii au ajuns la victime în jurul orei 19:15 și i-au ajutat să coboare în siguranță de pe munte, aceștia fiind echipați neadecvat și epuizați fizic.
Victimele împreună cu salvatorii au ajuns la Cascada Șapte Izvoare de unde au fost transportați cu Autospecială Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița la Baza Salvamont Zănoagă unde erau așteptați de părinți, acțiunea de salvare fiind încheiată la ora 20:41.
Specificam faptul că turiștii sunt în afara oricărui pericol, petrecând restul serii la o unitate de cazare din zonă, urmând ca azi să își continue drumul către casă.
Ii rugam pe turiştii care doresc să ajungă în zona montană a județului Dâmbovița, să se informeze la punctele Salvamont sau telefonic despre starea traseelor si condițiile meteo.
Solicitați cu încredere sprijinul Echipei Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița.
Telefoane utile:
Salvamont Salvaspeo Dâmbovița: 0726.686.685
Dispeceratul Național Salvamont: 0725.826.668 ( 0salvamont)