Delta Dunării a devenit a doua casă pentru nea Vasile, un pierșinărean de 71 de ani. Omul vine de 4 ani, în zona insulelor Brăilei cu sute de stupi. Caută flora deosebită a Deltei ce dă o aromă specială mierii.
Deși pare o viață idilică lipsită de griji, traiul în Deltă nu este ușor.
Nea Vasile a venit în aprilie, iar abia luna aceasta se va întoarce acasă. Stupii sunt ai familiei, ai copiilor și nepoților pe care vrea să îi ajute.
Este la pensie de aproximativ 15 ani, după o viață în care a muncit în condiții grele, în turnătoria Combinatului târgoviștean .
Are o pensie și nu se plânge: „Ne-au mai mărit acum. Mi-a zis soția. Are și ea un pic de pensie de la CAP. Ne descurcăm ” spune bătrânul. Consideră că alții o duc mai rău și dă exemplul unui localnic cioban zilier, cu care mai schimbă povești în timpul zilei. Celălat bărbat, cu 20 de ani mai tânăr, nu a muncit cu acte niciodată și nu are nici o pensie. Așa că nea Vasile crede că situația lui e bună în comparație cu a altora.
Trăgând din țigară pe malul Dunării ne spune însă că viața e grea aici. Sărăcie multă, chin.
De patru ani străbate locurile. Nu se teme de hoți pentru că zona este verificată tot timpul de poliție pentru limitarea braconajului piscicol. Așa că stă liniștit. Îi e dor ,însă, de gospodăria de la Pierșinari și se bucură când vede că se apropie toamna și se întoarce la soție. Și îi mai e dor de apa rece de băut. Aici acesta este unul din cele mai prețioase lucruri!
Nea Vasile nu uită însă să se bucure de lucrurile pe care le ignorăm majoritatea dintre noi. Să se bucure de răsărit, de trecere anotimpurilor, de conversațile cu oamenii. Și de Deltă, această fâșie specială de pamânt, dintre Dunăre și mare.