La ceas senin de taină
Îmbătrânește ziua în mine
și îmi frământă noaptea gândul,
tot mai uscat când toamna vine tiptil
și reci ploi mă îmbracă cu tristeți.
Tot mai singură m-acopăr cu vorbe,
rostite în gând, să-mi țină de dor
până la ziuă, să-mi țină de iarnă.
Așez iubirea la capăt de rând,
la orice început de gând, în toamna sufletului.
Nu-mi curge peste ea frunze coapte,
cu ploi și triste șoapte,
nu-mi îngropa dorinți și gânduri
pe acolo unde trece vântul.
Este nerostita durere, sentimentul tocit
îl cauți mereu, în toate razele de zâmbet
care îți încălzește privirea și îți îndeamnă gândul
spre ultimul popas, la ceas senin de toamnă
cu o tainică și candidă îmbrățișare.
Mă doare
Mă doare această iubire ce moare,
Mă doare si lipsa ei ce se izbeşte în geamuri
Şi aud cum curge nebunia din mine
Ce se zbate să ajungă la izvorul firii
Nu ştiu de ce instinctul meu de conservare
Nu-mi da semne să mă abţin, să mă protejez…
Chiar şi tăcerea ta urlă de durere de neputinţă
Şi înţeleg din ce în ce mai multe decât mi-au spus
Vorbele calde şoapte , candele-n noapte
Şi uite cum vine vremea să mă ridic
Şi să trec mai departe, ca după o boală,
Nesigură, cu teamă dar parcă mult mai uşoară
Pentru ca am consumat toată patima nebuniei
Fireşti de a vrea,de a putea…de a mai fi…
Si totuşi simţi ce frumos miroase toamna asta
A floare şi a dor?
Am ars morman de vorbe de şoapte, alintări.,
Dezmierdări, aşteptări şi speranţe
Nimeni nu mai scormoneşte în cenuşă…
Ne descurcăm şi fără cuvinte… a rămas
Ceva căldură pe vatra iubirii să ne încălzim
Oasele uscate de aşteptare şi dorinţă
Trăim vremuri în care iubirea e un lux
Dar uite ca noi ne permitem s-o ardem…
Dar dacă am şti că e ultima?
Facebook
WhatsApp
TikTok
