LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ: CÂNTECE ALE POPORULUI

Cred că astfel de cîntece ale poporului (fie ele folclorice, romanţe, lăutăreşti, de muzică uşoară, rock, folk, etc.) lasă o amprentă de neşters în formarea conştiinţei sociale, naţionale, închegînd sisteme de valori etice, orientînd într-un fel sau altul în viaţă. Nu numai cartea sau televizorul îl „fac” pe om, ci şi cîntecul. Şi asta pe nesimţite, fără ca omul să realizeze ce se întîmplă.
Aşadar, aş putea spune, parafrazînd o vorbă celebră: Spune-mi ce cînţi, ca să spun cine eşti. Cu diferite cîntece treci prin viaţă în diferite feluri, cu diferite orientări. Fiecare timp îşi are cîntecele sale (iar un truism marca Gîgă, dar adevărat). Cu Hai să ne-ntîlnim sîmbătă seară sau Fetiţe dulci din Bucureşti… eşti în lumea interbelică a micii burghezii, romanţioasă şi fără griji, lume care pare că nu se va mai întoarce niciodată. Cu Macarale sau Hei-rup, hei-rup… te afunzi în noroiul şantierelor comuniste, al pufoaicelor şi optimismului împuţit(e). Marinică, tractoristul scremut de vesel, nu putea fi compus decît în zorii vremurilor comuniste. Pe cînd Submarinul galben al Beatleşilor, pe care îl fredonam noi, mucoşii cu plete şi pantaloni evazaţi la liceul Racoviţă din tîrgul Ieşilor prin ’72 -’75 (vai, ce ne mai vînau cîrdurile de tovarăşe profesoare, ba şi cetăţenii indignaţi de pe stradă!), e simptomatic pentru zorii putrefacţiei comunismului. Pe măsură ce ne năpădea cloaca ceauşistă, muzica românească pierdea teren în faţa muzicii străine. Pe atunci, chiar subconştient, preferinţa pentru muzica occidentală era un mod de apărare, de rezistenţă. La radio Tomis, cu difuzoarele hîrîind, bruiat, ascultam noapte după noapte pe Cornel Chiriac la Europa liberă. Tinerii studenţi de atunci ascultam Deep Purple, Led Zeppelin, Rolling Stones, Hendrix, Pink Floyd, Iron Maiden… O, şi capo di tutti capi – Phoenix! Şi capul răutăţilor – Nicu Covaci! Era un soi de inocenţă, cum evocă tare frumos în presă un prieten. Phoenicşii ne spuneau că sîntem ca nişte canari galbeni şi că ne strivim piepturile de sîrmele de argint. Evident, colivia cu sîrme de argint, înţelegeam cu toţii, era Comunismul.

RADU PĂRPĂUȚĂ este moldovean din Iași, a tradus peste 50 de cărți, este un prozator  rafinat  și talentat  și un mare iubitor de Ion CREANGĂ…