XXX De fapt, ce oferă un festival locuitorilor orașului? Unii ar zice că nimic deosebit, că se scălâmbăie unii pe ici, pe colo. Alții spun că va fi gălăgie pe alocuri. Alții, că Primăria ar putea folosi banii pentru altceva (canalizare, asfaltare, etc.). Mai sunt câțiva care au și început să numere banii negri, șpăgile, furturile din banul public care „nu-i așa, trebuie pentru ca să fie, pentru care poți să zici că altfel nu se poate”. Minți înguste care înlocuiesc ceva palpabil cu un „ceva” iluzoriu, numai bun de cârcotit la o bere, două, zece! E mult mai ușor să nu faci nimic decât să faci ceva. Întotdeauna vor exista persoane care ar face orice pentru a fi împotrivă. Partea bună este că cei de mai sus nu vor rămâne în istorie, nici bătuți, nici băuți.
La „BABEL FAST” nu trebuie doar să vezi, ci să participi. Afectiv și efectiv. Sibiul a devenit Capitală Culturală pentru că locuitorii orașului au marșat cu mic cu mare la Festival mai întâi și apoi la viața culturală a orașului. Cred că Târgoviște ar cam trebui să iasă din amorțeala mirosului de mititei și să respire un aer mai iute, mai viteaz. ( Puiu JIPA )
XXX Primele două zile… Au apărut, deja, moraliștii de doi bani… Uite, domnule, râgâie domniile lor, unde se duc banii noștri, Babel ne trebuia nouă la Târgoviște? Cu siguranță, ieșiți din case, veți vedea aici, la noi acasă, un alt fel de lume, nici nu e nevoie să înțelegeți totul, important este să vedeți… „Dacă BABEL ar fi o pasăre, cu siguranță ar fi o pasăre exotică al cărei cânt seamănă cu o limbă necunoscută, ultima care s-a auzit atunci când s-a stârnit marea gâlceavă și unde Dumnezeu a simțit nevoia să intervină…” (Mc RANIN, omul căruia îi datorăm aceste zile de cultură, teatru, muzică, pantomimă și alte minuni) A fost prima zi… Ploaia a amânat pentru joi spectacolul HAMLET, care se va juca lângă Turnul Chindiei. Și parada BABEL s-a reprogramat pentru sâmbătă, 21 iunie…Dar s-a lansat cartea SUNT… AICI, de Alexandru SANDU, cu poeme scrise în opt limbi. Apoi, la Sala Mare a teatrului am văzut un spectacol montat de TeArca Onlus, din Italia, CONDOMINIO OCCIDENTALE…
A doua zi… Zece întâmplări alese… Am revăzut la Sala Mare DELIRURI, montarea lui Mihai MĂNIUȚIU, după versurile lui Ioan MUREȘAN, cu Ada MILEA și Vava ȘTEFĂNESCU, două vrăji prin aerul din preajma Bulevardului Castanilor. Recitiți cronica acestui spectacol, din CULTURA DE SÂMBĂTĂ, numărul 44… O domnișoară de 17 ani vă spune acolo de ce a simțit o aripă de înger pe scena BULANDREI târgoviștene… Seara, în noapte, un concert cu adieri de vară, cu Susheela RAMAN, din Marea Britanie…
Nu e un jurnal complet de Festival, vă povestesc numai despre câteva dintre evenimentele de până acum. BABEL, mai spune creatorul lui, „vorbește prin limbajul codificat și recodificat al artei. El este precum o ceapă cu multe foi, de la foița cea mai subțire până la miezul alb și dulce al ideii filosofice”. Cârtitorilor îngrijorați de risipa bugetului primăriei le-aș sugera să vadă sutele de tineri, care umplu sălile și spațiile neconvenționale, nu ronțăie semințe, nu mișcă iarba din plicurile mici, prin buzunare, au mai uitat de monitoarele încinse ale laptopurilor, aplaudă, cântă și ei, descoperă cuvinte noi, într-un FESTIVAL care vorbește despre limbajul artei, cu invitați de excepție…
Regizorul acestor zile mai spune că „în BABEL cuvintele nu se mai aud pentru că ele de multă vreme s-au transformat în muzica sferelor”. Se potrivesc și aceste litere înlănțuite: au năvălit pe străzile orașului nostru oaspeți de seamă, risipindu-se precum fructele răsturnate de pe o tarabă înaltă… ( Ionuț CRISTACHE )
XXX Marți, 17 iunie, a fost la Sala Mare a teatrului spectacolul DELIRURI, montat de Mihai MĂNIUȚIU… Pe scenă, cântecul special al Adei MILEA… Iată trei întrebări delirante pentru ea:
1. Există o muzică a beției sau o beție a muzicii?
Ada Milea: Nu știu, că nu mă pricep la muzică!
2. Muzica este și vis?
Ada Milea: Da, e și vis, e și-un vis.
3.Măniuțiu te-a învățat să delirezi?
Ada Milea: Din fericire, da. M-a învățat felul lui de a privi delirul. sper că am mai rămas și eu cu ceva din felul meu de a delira… și al lui Ion Mureșan… Oricum îi datorez finalizarea proiectului „Deliruri”. Eu de multă vreme voiam să-i cânt textele lui Ion Mureșan! ( Puiu JIPA )
XXX BABEL de luni seara: Ploua infernal. „Hamlet” se retrăgea sub umbrelă până joi. Voluntarii zbârnâiau în căutarea nemuririi locale. Ploua ușurel. Irina Margareta Nistor lăsa Cannes-ul pentru Babel. Irina Margareta Nistor a vorbit cu toată lumea, s-a lăsat fotografiată de toată lumea și a zâmbit fermecător spre toată lumea. La un moment dat a reușit să comunice și cu Dada (câinele fericit al teatrului). Se apropie deschiderea Babel F.A.S.T. Apare și Primarul. Apoi Boris Petroff… Laura Vasiliu se întoarce și ea la Târgoviște. Poze, pupături, mirări… Ioana Crăciunescu descinde din Paris direct în limba română a Babelului cosmopolit. Festivitatea începe. Mc Ranin e tradus de Mircea Laslo în engleză. Primarul (Gabriel Boriga, desigur) se autotraduce: Mc Ranin traduce din franceza portughezului Joao Mota (Directorul Naționalului Din Lisabona). Ministerul Culturii este alături de noi. O vioară și un pian întregesc atmosfera în dulcea limbă a muzicii. Se lansează și cartea de poeme traduse în opt limbi. Cartea este a lui Alexandru Sandu. Boris Petroff recită din versurile cărții.
Spectacolul italienilor de la DeArca se amână românește vreo două ore. Până la urmă sala se umple de public și de fum. Se tușește un pic, dar aplauzele împrăștie fumul și actorii ies la lumină. Un grup vioi de spectatori merge la cabine și îi felicită în engleză pe italieni. Desigur, italienii știu română, așa că mulțumesc aplaudând. ( Puiu JIPA )
XXX Și a fost și ziua a treia… Sub ploaie și frig, Târgoviștea a fost încercuită de scandalul de la liberali, de evenimentele de la primărie, cu suspendarea primarului ( cum se aude ), nea Gheorghiță, cel care strânge sticlele de plastic, e supărat că a fost arestat Cioacă… BABEL a mers mai departe… Fâșii de nori zdrențuiți, tiviți cu un roșu aprins majoritar, au luminat palid străzile orașului. Până și virtuțile mici sun bune azi, spunea un domn cu păr alb și papion, în holul Teatrului nostru… În Sala Oglinzilor, a fost un WORKSHOP electrizant cu o mare Doamnă, o mare Actriță și o Poetă: IOANA CRĂCIUNESCU… ( Ionuț CRISTACHE )
XXX Ioana Crăciunescu printre adolescenți: Adolescenții au întâmpinat întotdeauna dificultăți în alegerea dintre ceea ce își doresc, ceea ce li se pare ușor, ceea ce este catalogat ca fiind „bine”, ceea ce și-ar dori părinții, ceea ce le-ar aduce un statut și automat o ușurare a vieții și ceea ce este la modă. Toate aceste criterii provoacă o derută în rândul tinerilor. Astăzi (18 iunie), tineri din Târgoviște au avut posibilitatea de a discuta cu Ioana Crăciunescu, actriță și poetă de mare valoare. Aceasta le-a oferit sfaturi însoțite de exemple din propriile trăiri. Elevii au primit indicații despre alegeri, despre viață, despre importanța viselor pe care ar fi ideal să și le urmeze și să și le împlinească. Mai întâi li s-a explicat adevărata valoare pe care noi ca ființe o putem simți („Nu am apreciat niciodată aurul sau averile. Am apreciat cât poți să dăruiești celorlalți.”) De asemenea, au fost încurajați să nu le fie teamă să experimenteze ceva, să nu le fie rușine și să facă totul cu îndrăzneală. A povestit despre prietenia cu Nichita Stănescu și despre uimirea că acesta era în viață, căci la școală învățăm opere ale autorilor plecați dintre noi („Literatura e vie, nu e moartă?”). Astfel și-a amintit de o întrebare pusă cu mulți ani în urmă, „Ce se ascunde în spatele cuvintelor tale?”, și a oferit răspunsul zâmbind, „Nu se poate ascunde decât o intenție bună care să exprime ce simt.” Continuând discuția despre cuvinte le-a împărtășit tinerilor intenția ei de a menține scrisul de mână cu scopul de a păstra sensibilitatea pe care o aduce („Impersonal, emoția se transmite prin felul în care îți tremură mâna, prin modul în care se îngălbenește foaia…”). Pe această cale a făcut un apel către liceenii prezenți, dar nu numai, să participe la campania înființată de dânsa, „Salvați cutiile poștale”, prin intermediul căreia oamenii să retrăiască profunzimea citirii unei scrisori scrisă cu pasiune pe hârtie și să mai uite de e-mail-ul comun scris cu aceleași litere mereu, („Una e să am scrisul lui, alta e de pe mail.”). Elevii au mai fost sfătuiți să nu facă lucruri pe care nu și le doresc, să trăiască fără compromisuri și le-a spus cum a stat 5 zile în spital pentru a evita o întălnire cu Nicolae Ceaușescu. A povestit despre o piesă de teatru pe care a jucat-o mult timp, iar unul dintre colegi îi adresa injurii înainte de a intra pe scenă. Cu toate acestea interpreta rolurile cu tărie chiar dacă avea lacrimi în ochi, durerea nu o stăpânea și a reușit să se axeze pe ce o interesa. A fost întrebată de elevi care a fost cel mai dificil moment întâmpinat în cariera de actriță, iar răspunsul a fost de o consistență emoțională impresionantă, afirmând că cel mai greu i-a fost să treacă de la vise la starea salarizată: „Am avut nevoie de 4-5 ani să mă adaptez cu mediul.”. ( Selina GEORGESCU )
XXX Iarăși Sala Oglinzilor: întâlnire cu regizorul KEMAL BAȘAR și compozitorul CAN ATILLA, totul despre starea Teatrului Turc… Nimeni nu este un instrument în teatru, dacă nu poți crea o echipă, teatrul nu există… Nu sunt un pictor sau un compozitor să fac teatru de unul singur. (Kemal Bașar) Și compozitorul: Aud și simt muzica de scenă… ( Ionuț CRISTACHE )
XXX La Sala Studio, un eveniment unic… CABARET, EL RETRETE de Dorian GREY (Spania)…
ȘȘ – Bine ați venit în Târgoviște!
Ezra Moreno- Gracias!
ȘȘ – Mă bucur că deja am început să ne înțelegem, a fost o plăcere pentru noi să vă urmărim spectacolul. Fiind păpușar, în ultimii opt ani îmi dau seama ce muncă și cât efort ați depus pentru a realiza acest spectacol. V-aș ruga să ne spuneți câteva cuvinte despre modul de realizare al spectacolului, ca timp, ca idee… ce puteți să ne spuneți despre realizarea lui?
Ezra Moreno – În cazul unui spectacol ca acesta în afară de timp, dedicare, bătăi de cap, este nevoie și de norocul de a găsi pe cineva cu care să ai o chimie, pe cineva cu care să poți avea coordonare, pentru că nu e ușor să te coordonezi cu orice persoană. În acest caz colegul meu Marcos..
Marcos PTT – Bineînțeles, pentru un spectacol ca acesta este nevoie de mult timp. Avem nouă ani de muncă în spate… și pentru spectacolele pe care le facem noi de când am descoperit această tehnică pe care v-am arătat-o, se poate munci un an, un an și jumătate..câteodată întreg spectacolul se montează în patru luni…
ȘȘ – În prezent aveți spectacole și cu altă tematică?
Ezra Moreno – Da, ceea ce am făcut, în realitate nu este un spectacol conceput separat, ci este o colecție din mai multe fragmente. Dintre cele două mari spectacole pe care le avem, unul are ca tematică era solitudinii. Este un spectacol care are două personaje care locuiesc singure și închise într-un loc ciudat și celălalt spectacol este despre eterna decadență a ființei umane și eterna lui ridicare.
Marcos PTT – Spectacolul este conceput în întregime cu tehnica manipulării baloanelor.
Ezra Moreno – Ceea ce mereu este o constantă în orice fel de tematică, este comicul care mereu însoțește spectacolele noastre.
Marcos PTT – Și manipularea de obiecte, mâinile… Concepția noastră asupra manipulării obiectelor în teatru este că încercăm să găsim lucruri un pic personale sau diferite, pentru că ne interesează mult obiectul sau jucăria și mâinile împreună cu coordonarea mai mult decât o tehnică tradițională cu mănuși… care ne place dar până acum mereu am terminat prin a face lucruri un pic ciudate…
ȘȘ – Aș dori, pentru că aveți posibilitatea să fiți în Târgoviște, în cetatea lui Dracula să o vizitați și să nu rămâneți doar cu amintirea cetății ci și cu amintirea festivalului Babel și să ne onorați să ne revedem poate chiar acasă la dumneavoastră…
Ezra Moreno – Pentru câte zile? J
ȘȘ – Am dori să reveniți în edițiile viitoare cu spectacole ca acesta care trezesc interesul și prind la public. Vă urez ședere plăcută în Târgoviște și să vă bucurați de oraș și de locuitorii săi!
E&M – Mulțumim mult! ( Ștefan ȘTEFĂNESCU )
XXX Ziua a patra… Ploaie, de dimineață până seara… Primar suspendat ( sau nu? ), la noi acasă, un poem nou în țară ( Umbra lui Mircea la… Bercea!), BABEL cu bune, cu unele mai gâfâite… Dar este! Doamna IRINA MARGARETA NISTOR și WORKSHOP-ul din Sala Oglinzilor, apoi Teatrul de Păpuși, ROMEO ȘI JULIETA, cu Tiyatro Keyfi Istanbul… Și altele, multe, public tânăr, mai numeros, mai puțin numeros… Vă mai povestim câte ceva chiar aici… ( Ionuț CRISTACHE )
XXX Zisei să ies din casă… Ca un intelectual ce pretinde lumea că aş fi (că mie nu îmi este nici acum limpede ce este acela, câtă vreme definiţia intelectualului, cea din Larousse, nu cea din DEX, îmi pare că surprinde însăşi esenţa omenescului), m-am hotărât să-mi înfrunt disconfortul pe care unii dintre concitadini mi-l creează prin simpla lor prezenţă, începând cu inadecvarea vestimentaţiei la context şi sfârşind cu behăielile prin care ţin să demonstreze cât de bine se simt în pielea lor, între blocuri, pe stradă, în parc, la terasă sau în restaurant, şi să mă arunc în vâltoarea culturală a Babelului. Zis şi făcut.
Când mă hotărăsc, mă hotărăsc… Nici ploaia şi nici concertul de aseară al chilianului Rodrigo Vladimir Leoz Solar, care, probabil şi din lipsă de spectatori,s-a încheiat după vreo 30 de minute (deşi, conform programului, ar fi trebuit să înceapă la ora 20 şi să se încheie la 22), nu au reuşit să mă facă să dezarmez. Ca atare, azi, cu nevasta de braţ şi cu copilul de mână, mă îndrept în ritm vioi de taxi către Tony Bulandra, unde îmi imaginam că se va juca Romeo şi Julieta, spectacolul cu păpuşi al celor de la Tiyatro Keyfi. Intrăm uşor plouaţi şi întrebăm unde are loc spectacolul. O doamnă de la recepţie ne explică, pe tonul triumfător pe care îl foloseşte probabil de fiecare dată când are ocazia să discute cu retardaţii, că, evident, teatrul de păpuşi este la TEATRUL DE PĂPUŞI. Ce-i drept, în program apărea scris Teatrul de Păpuşi: Romeo şi Julieta, atât doar că eu interpretasem, fără să ţin cont de majuscule, drept tipul de spectacol ceea ce se voia a indica locul.
Chemăm un alt taxi şi mergem la Mihai Popescu. Spectacolul începuse… În cele din urmă, a meritat efortul. Şi asta pentru că au fost câteva momente, nu multe, dar au fost, pe parcursul cărora, reuşind să ignore bariera lingvistică, fata mea nu doar că nu mi-a mai cerut explicaţii, dar chiar mi-a făcut semn să tac atunci când am încercat să i le dau eu, din proprie iniţiativă. În plus, a pune în scenă Romeo şi Julieta, cu păpuşi, în limba turcă, în faţa unui public alcătuit preponderent din copii de vârstă preşcolară, în condiţiile în care un asemenea spectacol nu le este adresat în primul rând lor, mi s-a părut că sintetizează nu doar spiritul festivalului, ci chiar condiţia actului de cultură în societatea românească de astăzi.
Dar nu renunţ… Babel, fii pe fază!
P. S.
Şi iată că Babel chiar a fost pe fază… Dansul contemporan al Milenei Sidorova, coregrafa ucraineancă a Teatrului de Balet din Amsterdam, ritmurile uitate ale brazilianului Momo Sanno şi dansul Annei Gulyás, cea care a dat expresie corporală acordurilor lui Peter Szűcs, au reuşit să-mi salveze ziua, transformând scena Municipalului, preţ de câteva zeci de minute, într-una dintre marile scene ale lumii. ( Daniel TACHE )
XXX Un invitat de marcă: Joao Mota, Directorul Teatrului Național din Lisabona
P.J.: Un festival este o necesitate?
Joao Mota: Consider că momentan trăim o mare criză, și nu mă refer la una umană, ci la o criză a valorilor, iar când există o criză, teatrul este necesar pentru a o numi, pentru a vorbi despre ea. Teatrul vorbește întotdeauna despre lucruri foarte importante, vorbește despre poezie, despre dragoste, despre călătorie, teatrul vorbește despre viitor. Și acest fapt este de o importanță vitală.
P.J.: Care este povestea Teatrului La Communa? (În acest teatru s-a jucat „Bachantele” lui Mihai Măniuțiu)…
Joao Mota: Sunt directorul Teatrului Național din Lisabona și al Teatrului La Communa. Am creat teatrul de la Communa când m-am întors în Portugalia, după ce am lucrat cu Peter Brook un an și jumătate la Paris și în Iran. Așa l-am cunoscut și pe Andrei Șerban care era și cu Brook. Sunt primul profesor de teatru nou din Portugalia și primul profesor care a făcut parte din Reforma Învățământului Artistic din țara mea. Am creat Teatrul La Communa acum 42 de ani. Domnul Ranin a adus „Bachantele” acolo acum o lună și jumătate.
P.J.: Credeți că BABEL are potențialul necesar de a deveni un festival de foarte mare importanță? Din ceea ce ați observat până acum, desigur.
Joao Mota: Consider că pentru a face un festival este întotdeauna nevoie de timp și că este necesar ca persoanele cu funcție de conducere în cultură, miniștri, etc. să se gândească în perspectivă: trebuie construit un viitor pentru tinerii care au acum 18 ani, 16 ani, chiar și 12. Acest lucru e foarte important pentru un festival: să ajungă la ei. Este începutul pentru a face un festival. Este nevoie de 3 ani, multe sacrificii pentru a-l transforma într-un festival normal, la care lumea să vină pentru că este ceva inovator. Am văzut deja spectacole bune, ieri de exemplu am văzut-o pe Susheela Raman, cu adevărat extraordinară, dar din păcate nu a existat cu adevărat un public. Am mai văzut spaniolii de la El Retrete de Dorian Grey și „Deliruri”, foarte bune spectacole. Astăzi aștept să văd bulgarii. La un astfel de festival e nevoie de timp și de curaj,curajul de avea răbdare.
P.J.: Cum vi se par locurile Festivalului Babel?
Joao Mota: Da, azi dimineață am fost la Mânăstire, la 5 km de aici (Mânăstirea Dealu). Într-adevăr, un loc minunat, cu atât de multă liniște. Era foarte bine. Adevărul este că îmi place foarte mult la țară. Acolo am descoperit faptul că dacă Dumnezeu există, atunci este posibil să-L vedem într-un moment mic, scurt și nu în unul mare, iar azi am trăit un astfel de moment. Am găsit o serenitate extraordinară. Orașul îl cunosc foarte puțin, nu am avut timp, am preferat să merg la teatru. Iubesc mult teatrul. ( Puiu JIPA )
XXX REVENIRI… Din FOAIE.R-ul, ziarul zilnic al Festivalului BABEL…
De plouat a mai plouat, dar nouă nu ne-a păsat. La Teatrul de păpuși nemții de la Thalia Kompagnons au fost aplaudați la scenă deschisă. În Turnul Chindiei suedeza Helena Persson face zi de zi senzație cu senzaționala-i instalație de sunet. Bascii au dansat cu foc. Deja vorbim în toate limbile pământului, inclusiv cu toate mâinile din dotare. Albanezii au stârnit ropote de aplauze la Casa Studenților cu un spectacol cu mesaj tulburător. Se aleargă la disperare, voluntarii nu mai prididesc. După cum ați văzut în FOAIE.R-ul de ieri, spaniolii au rupt gura târgului la 4 mâini. Astăzi au fost aplaudați de o sală arhiplină. Un actor de la Secția Păpuși a declarat că după ce i-a văzut pe spanioli se gândește serios să se lase de meserie. Sau să se apuce, zic eu! S-a „Delirat” la greu în Sala Mare, actorii se clătinau în beția aplauzelor. Ada Milea a declarat că publicul târgoviștean devine din ce în ce mai bun, pe zi ce trece. Vava Ștefănescu era fericită că are numirea definitivă în post. Dansul contemporan românesc e pe mâini (și picioare) bune. Susheela Raman a fost apogeul zilei 2 a Babelului. A cântat și ne-a încântat până la bisul suprem.
Mostră de babilonie în BABEL: Domnul Joao Mota, director de Teatru Național în Portugalia, a acordat un interviu ( n.g.- îl aveți mai sus!) în franceză pe un telefon al Selinei, voluntară târgovișteană, cu întrebările scrise de mine în română (eu fiind cam ploieștean de Târgoviște) și traduse în franceză de Diana, voluntara responsabilă de Domnul Mota și apoi tradus (interviul, desigur) de Cristina Maria, graphic designer-ul Teatrului (ardeleancă din Moldova). Dacă nu ați înțeles nimic vă spun sincer că DIN ACEASTĂ DILEMĂ BABILONIANĂ NU PUTEȚI IEȘI! Am zis! ( Puiu JIPA )
XXX Vineri spre seară… Holul mare al Teatrului e plin de tineri care aplaudă actorii. Au văzut PĂPUȘARUL, o producție a Teatrului Evreiesc de Stat, din București. Un spectacol tulburător și îngândurat… Îl văd zâmbind pe Directorul Mc RANIN, cred că e pentru prima dată în această săptămână de artă târgovișteană. Simt, zice, că a reînviat teatrul nostru… N-am avut timp să-i răspund… Aveți dreptate, Maestre!
Mă grăbesc spre întâlnirea cu TREI PARALE și muzica lor lăutărească…
Trupa tânără a CULTURII DE SÂMBĂTĂ a fost pe „teren” și azi, în ziua a cincea. Câteva din poveștile lor… ( Ionuț CRISTACHE )
XXX Există oameni care poartă ochelari de cal? Ei cântă pe stradă, cântă chiar și în ploaie, iar inima lor bate ca un om pocnit de pereții ibricului, în care apa clocotește de multă vreme… E și ceea ce am văzut la Sala Studio: Fa Una Mica de Soroll/To Ramona, La Ruta 40 (Catalunya). Treceau toate secundele de bariera visului, cu ochii deschiși. ( D.S. )
XXX Zvâcnirea într-un zbor pierdut… Simt răsuflarea spectatorului din fotoliul alăturat, îmi atinge obrazul, pare să piardă o povară, dar găsește o poveste tristă. Și ce poveste! PĂPUȘARUL și actorii adevărați ai Teatrului Evreiesc de Stat, din București… Mă inundă un val de sudoare caldă și-mi aud mintea scormonind cuvinte. Până și virtuțile sunt triste… Cerul scenei e auriu și sângerează, un praf fierbinte și fin ca argila se usucă peste privirile spectatorilor ( foarte tineri ) din Sala Mare a Teatrului aflat în sărbătoare. (R.N.)
XXX Prietenii mei mai tineri mi-au lăsat povestea de la opt seara, din Sala Mare… O frumoasă domniță și patru domni falnici, adică TREI PARALE… Muzică din secole trecute, au vibrat pereții, au lăcrimat doamnele, am aplaudat în forță, mulțumim celor care au readus BABEL-ul la Târgoviște. Domnule Primar, chiar dacă auzirăm că nu mai sunteți, toate aplauzele noastre de azi… Poate că veți mai fi! ( Ionuț CRISTACHE )
XXX BABEL este indestructibil… Auzeam pe undeva: „Dacă Hamlet nu e, nimic nu e!” Hai s-o lămurim! Hamlet este, dar îl plouă și nu numai pe el! Actorii sunt în stare să joace în aproape orice condiții meteo. Dar instalațiile de sunet și lumină nu prea pot. Cam asta ar fi. Toată lumea vrea Hamlet acum… Să lămurim și partea cu „…nimic nu e!”. Ei bine, E!!! Adică tot ce a fost până acum în BABEL a fost la superlativ. Bașca, surprinzător. „Les Suffleurs” ne-au adus poezia în ureche prin ritualuri desprinse parcă din antichitate. Absolut toți cei care au participat la spectacolul lor au fost entuziasmați. Romeo și Julieta de la Teatrul de Păpuși a fost un triumf, realizat cu doar trei actrițe, având, dealtfel, premiera chiar ieri. Balerinii de la Teatrul de Balet din Amsterdam, brazilianul Momo Sanno, maghiarii Gulyas Anna și Peter Szucs au fost răsplătiți cu interminabile aplauze și ovații, de credeai că suntem la Balșoi Teatr. Indiscutabilul Iordache și trupa lui au adus jazzul de nivel maxim. Ca să nu mai vorbim de iranienii care au jucat de două ori spectacolul, datorită cererii enorme de locuri. Ce vreți mai mult? Și asta doar într-o singură zi. Plus un workshop cu inegalabila Irina Margareta Nistor. Cu banii cheltuiți pe festival nu s-au asfaltat trotuare dar s-au deșteptat conștiințe, s-au plantat idei, s-a atins sublimul, s-au creat amintiri de neșters, de neasfaltat. Clubul BABEL nu are limbă de comunicare, el are vibrație de comunicare, are dans dezlănțuit de comunicare. Fiecare noapte are ecou în ziua următoare, semn că oboseala e doar un medalion purtat într-o doară.
BABEL 2014 se apropie de final, dar am aflat deja că o bună parte a invitaților din 2015 este cunoscută. Așa că BABEL are și viitor! Astăzi au trecut prin Babel mari actori de la Teatrul Evreiesc: Rudy Rosenfeld, Tache Florescu, Nae Călugărița, Natalie Esther, Iolanda Covaci… Prieteni buni! ( Puiu JIPA )
XXX REVENIRI : Brazilia, spațiu foarte puternic și frumos, în care se simte cultura trăită în fiecare zi din comportamentul oamenilor și din felul în care aleg să se exprime… De aceea Momo Sanno a ales Brazilia. După ce a urmat Liceul de Coregrafie Floria Capsali din București, Momo Sanno devine student al facultății John Cranko Dance Academy din Stuttgard, iar după absolvire se dezvoltă ca dansator în Germania, Norvegia, SUA. Datorită călătoriilor numeroase prin Jamaica, SUA, Haiti, Europa decide că se regăsește în cultura capoeira din Brazilia, aceasta oferindu-i senzația de trăiri fluide.
Momo Sanno, dansator român, atribuie dansului redescoperirea de sine. Prin aceste mișcări ne putem dezvolta înțelegerea cu noi înșine și cu ceea ce ne înconjoară și toate acestea doar datorită comunicării prin limbajul trupului. Preluarea energiei și valorificarea ei în dans oferă o stare calmă, eliberând de stresul cotidian. El consideră că „pe scenă dai absolut totul” și a încercat să le insufle acest lucru și celor interesați de cursurile sale de dans. De asemenea, a îndemnat elevii să zâmbească cât mai mult, căci zâmbetele și fețele fericite îmbunătățesc calitatea vieții. ( Selina GEORGESCU și Puiu ALEXANDRU )
XXX ÎNAPOI ÎN ZIUA A PATRA… Workshop cu Irina Margareta Nistor…
19 iunie… Criticul de film Irina Margareta Nistor – creatorul emisiunii „Film Puzzle” – a prezentat tinerilor o scurtă istorie a cinematografului, începând cu perioada lui Georges Melies. Acesta a fost primul realizator de filme francez, unul dintre primii spectatori ai „minunii” sfârșitului de secol al XIX-lea și deschizător de drumuri în arta filmului. Pe parcurs a prezentat diferiți artiști, precum David Griffith, Franco Zeffirelli și Adrian Crișan, respectiv filmele lor „Intoleranța”, „Anna Karenina”, „După dealuri” și „Morgen”, terminând cu perioada modernă a lui Disney. Prezentarea a început cu filmul „Cele 400 de chipuri ale diavolului”, un film realizat în 1906. Deși este un film mut are fond sonor ce întreține atmosfera. Reușește să impresioneze prin efectele vrăjitorului, oamenii din acea perioadă fiind foarte impresionați de noile elemente. Decorurile joacă un rol important în film și sunt și foarte încărcate, atrăgând atenția. Melies obișnuia să își coloreze filmele de mână, cadru cu cadru, iar „Cele 400 de chipuri ale diavolului” este jumătate alb-negru, jumătate colorat. Apoi au urmat secvențe din filmul „Intoleranța” (1916), ce se deschide prin citatul „Ura și toleranța sunt veșnice de-a lungul timpului și se luptă veșnic cu iubirea.”. În această perioadă, ca imagine de fundal era folosită cartea care derulează povestea. Acest film se remarcă în primul rând prin apariția inserturilor. De asemenea, impresionează prin faptul că sunt mai multe povești în paralel ce alternează între ele. Au fost făcute multe comentarii pe baza scurtei povestiri introdusă în film. A continuat cu secvențe din „Anna Karenina”, „Morgen”, „După dealuri” și ”Saving Mr. Banks”, film prin care ne-a atras atenția asupra unuia dintre cei mai mari creatori de desene animate, Walt Disney. O întâlnire extraordinară cu o Mare Doamnă a filmului românesc de la care am aflat o mulțime de lucruri interesante… ( Selina GEORGESCU )
XXX DIN FOAIE.R. – ziarul FESTIVALULUI: NE SCRIE HORAȚIU MIHAIU…
Ziua de miercuri a fost „miezul” festivalului. Semn că lucrurile au început să se așeze. Așadar, parcă și spectacolele au făcut parte dintre acelea cu conținut gustos, dar nu lipsite de ingrediente. După-amiaza a început cu un spectacol de animație produs de Figurentheater-Klatt, din Germania: Elsa’s Creation. Un spectacol simplu, dar extrem de puternic, având parte de aportul unei actrițe de excepție, Anne-Kathrine Klatt. Animația, de o simplitate deconcertantă s-a ridicat la înălțimea școlii de teatru german, bucurând entuziastul public târgoviștean prin inovație, originalitate și emoție. Un spectacol EXCELENT.
În același registru, al animației, au evoluat și excepționali artiști din Spania (Ezra Moreno și Marcos Ptt) în spectacolul ”El Retrete de Dorian Gray” – un așa numit ”cabaret al mâinilor”. A fost probabil unul dintre punctele forte ale festivalului, fiindcă cei doi artiști au animat obiecte, mâini, fotografii, etc. Cu excelentă virtuozitate și cu un umor debordant. Show-ul ar trebui recompensat cu un premiu al publicului. Frumos. Elegant. Plăcut.
Seara, Teatrul Național Ivan Vazov din Sofia a prezentat piesa poloneză „Între noi totul e bine” – un spectacol curat, jucat corect, pe un text care aduce în prim-plan trei generați confruntate cu contemporaneitatea, cu problemele de adaptare a acestora la spațiul și timpul actual. Un spectacol bun…
În sfârșit, după ce dimineața a ieșit soarele, preț de câteva minute, la amiază norii s-au strâns, apoi a plouat, s-a lăsat frigul și „toamna” lunii iunie s-a instalat nocturn, a sosit și momentul fierbinte al Babel-ului: concertul trupei Kanisza Csillagai din Ungaria, început în Parcul Chindiei, și terminat la Clubul Babel FAST, în uralele și entuziasmul general al participanților.
O zi frumoasă de festival. Pentru participanți ploaia și vremea rea nu par să fie deranjante .
XXX Târziu, într-o altă noapte… To rain or not to rain? This is the HAMLET!
Da, HAMLET nu se mai joacă. Urgiile dezlănțuite ale Mamei Natură au spus „pe aici nu se joacă”. În astfel de condiții s-ar fi putut juca „Furtuna”, eventual.
Era joi, a patra zi/noapte de BABEL. Umbrelele din fața teatrului erau jinduite de tot mai mulți spectatori. A fost și noapte. Noaptea a fost a micro recitalurilor din scena Clubului. Un Chilian, dar nu Florin, ci chiar un chilian din Chile a dezmorțit frigulețul ce începuse să cam bântuie printre insidioșii stropi de ploaie (Rodrigo Vladimir Leoz Solar). Apoi a urmat surpriza surprizelor: zânul festivalului, Miiiiiirceaaaaa Laaaaaslooooo, a coborât din Turnul de control și a oprit ploaia, cântându-ne din strune de chitară și din ampla-i voce. Ca lucrurile să aibă o continuitate a intrat în cântare și Cosmina Lirca, acompaniată de George Puiu. Minunile nu s-au oprit aici, pentru că și-au făcut apariția cei de la Kanizsa Csillagai care au ridicat tot auditoriul în picioare, cântând la o ladă, un bidon de lapte și la chitară. Desigur că și la voce! Măiestrie! La „Păpuși” au înviat și reînviat Romeo și Julieta sa, în Turnul Chindiei mai răsună muzica Helenei Persson. Comandoul Poetic tace despre inefabil prin foaier și FOAIE.R-ul PATRU (n.g.- ziarul colorat al festivalului…) vrea să iasă la lumină. ( Puiu JIPA )
XXX IORDACHE ȘI ATÂT… Iordache este înalt, aplecat de saxofon, de saxofoane. Are ochelarii clarinetistului de Woody Allen. Nu cântă, se tocmește cu ideea, o zmulge, mulge, îndoaie, o face apă, o face călătorie. Iordache are grup, grupul are Iordache. Trec prin piesă de mai multe ori, o strâng de gât, o mângâie, și-o fac amantă, mamă și culoare. Au timp să se joace, au timp să treacă prin stiluri, prin imaginația fiecărui ascultător. Au o modestie a siguranței, a lucrului bine făcut, au o nebănuită plăcere din a face din ceva complicat o copilătură. Dincolo de sonoritățile ample ale pieselor, mergând până în simfonic, se simte temeinicia stilistică a unei gândiri profunde, mereu în mișcare. Iordache cântă la greu, simți febra musculară a muzici, dar și dulceața. Iordache nu te odihnește, te ține în priză pentru o continuă încărcare. ( Puiu JIPA )
XXX Despre Les Souffleurs de mot… O țeavă neagră, din plastic, lungă, asemeni unui tulnic, face să treacă prin ea POEZIA, de la poet la profan, de la POET la poet, de la EL/EA la tu însuți/însuși/înșine. Umbrele plouând dinăuntru, umbrele plimbate în ploaie, umbrele acoperiș pentru gânduri neterminate. Lumea are pălărie din alt timp, din altă ploaie, lumea privește dincolo de linia continuă a unui timp fără secunde. Veșmânt negru, noros acoperitor de umbre fluide și pași aburind de serenitate. „Les Souffleurs” trec și rămân în același timp, pașii lor nu se aud. Trecând prin tunelul negru vorbele lor sunt marile titluri ale lumii, descompunând la nesfârșit ideea începutului lumii, un fel de „la început a fost cuvântul”… ( Puiu JIPA )
XXX Frânturi de ultimă zi… Ziua șase. Cică ar fi ultima. Sau nu. Am rămas datori cu „Hamlet” și cu parada. Le vom face și pe acestea mai spre toamnă. Probabil va fi ziua a șaptea atunci. BABEL a trecut prin ploaie ca un fulger, lăsând Târgoviștei un aer mai curat, mai înalt. Au fost zile și nopți petrecute cu sufletul la gură. S-a cântat în fiecare zi „Oda bucuriei”, s-a aplaudat excelența. Toate genurile artei au fost prezente în BABEL. Chiar și pictura. Dada și Nunu au fost răsfățații Clubului. Au fost și ei parte din sufletul festivalului. Mc RANIN inspectează deja invitații din 2015. Dincolo de toata ploaia care a căzut, BABEL a inundat spațiile orașului. Fiecare dintre participanți a avut parte de propriul BABEL.
Am senzația că nu mai am cuvinte, că totul a fost spus, dar simt că e doar momentul acela în care ne luăm avânt spre următoarea ediție de BABEL. Văd bagaje plecând cu oamenii din festival. Văd bagaje făcându-se din amănunte. Bagajul nu înseamnă plecare. Bagajul înseamnă călătorie.
Dacă v-a plăcut la BABEL mai poftiți și pe la anul! ( Puiu JIPA )
Facebook
WhatsApp
TikTok
