Oamenii sunt triști, mă… Și mint. Septembrie, încă vacanță pentru mine și pentru toți cei care așteaptă să înceapă primul sau noul an universitar. Iată-mă din nou aici. Nu am un punct de vedere bine stabilit așa că las ideile să curgă lin. Azi am privit cu sufletul, am gândit cu sufletul, cu toate că nu trecuse decât ceva vreme de când făcusem asta ultima dată. Azi toate îmi păreau deplasate, gri și încețoșate, deși afară lumea se scălda într-o lumină poate prea puternică pentru jumătatea lui septembrie.
Da, azi am luat din nou pixul în mână, am zâmbit ironic și am notat pe foaie, cu sufletul tremurând, o singură idee: oamenii mint, mă… Nu toți, câțiva, câțiva mai mulți pe zi ce trece, săptămână ce trece, an ce trece. Oamenii mint. Nu știu care-i treaba, nu știu dacă se simt confortabili atunci când fac asta, dacă sunt conștienți sau nu, dar mint. Și nici nu știu ce să mai zic, adică, poate au intenția de a spune adevărul, dar, în final, tot ceea ce scot pe gură e deplasat cu totul de la realitate. Unii sunt răi, sunt triști și ne mint de obicei în fraze frumoase, acoperite în foițe fine de aur, dar sunt vorbe cu valoare de nici doi bani.
Poate nu mint, poate nu ăsta e scopul lor inițial, dar parcă nu mai oferă valoare lucrurilor, își strâng toate promisiunile și le scaldă într-o mizerie colosală. Unde mergem și de unde a pornit chestia asta? Poate că e de vină viteza cu care evoluează lumea asta, noile religii, noile perspective sau doar egoismul record pe care am ajuns să-l atingem. Ne schimbăm brusc gândirea de parcă suntem niște fire de iarbă care par să se îndoaie la orice adiere de vânt. Am ajuns să nu mai credem în ceva anume, iar din loialitate au mai rămas câteva rămășite. Respectul se mai ivește pe ici-colo, dar e destul de rar, iar națiunea am auzit că l-a pus pe cale de dispariție.
„Sunt trei lucruri pentru a fi fericit pe lumea asta: 1.să iubești pe cineva; 2.să găsești ceva de făcut; 3.să ai ceva la care să speri.” Așa credea A. Chalmers… Unii aleg să ne împărtășească minciuni mari ca mai apoi să se creadă Dumnezei și să ne scalde într-un mare dispreț. Sunt niște zmei care se închid în propriile cercuri și așteaptă ca noi să le cădem pradă minciunilor și să le dezvăluim prietenește zonele vulnerabile ale sufletului. Apoi, când sunt stăpâni pe situație, dau cu noi de pământ și ne abandonează.
Asta e, oamenii sunt nehotărâți și fricoși. Se lasă în voia sorții cu care se mai luptă uneori. Sunt învinși și lasă urme, dând vina pe alți oameni cu gândul că poate așa o să adulmece victoria. Nu câștigăm nimic. Banul e un mare nimic. De câștigat ar trebui să câștigăm niște suflete bune, oameni pe lângă noi și câțiva tovarăși cu care să mai ieși la o bere, un suc, o ciocolată, o măslină, o atenție… Oamenii sunt triști pentru că nu mai știu să iubească, pentru că nu mai au în ce să creadă sau nu mai au ce să facă. Sunt toți plictisiți și se miră mai tot timpul de asta. Suntem mari campioni la a pierde în fața timpului și mai ales în fața noastră. Și nu căutăm scânteia care să ne schimbe.
MARIUS ALEXANDRU DINCĂ este proaspăt student, absolvent de Carabellă târgovișteană și scepticul nostru de serviciu…
Facebook
WhatsApp
TikTok
