kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

JUNIORI DE CARABELLA – Diana DĂSCĂLESCU: UN POEM TÂNĂR

D*

 

mr. D revine în peisaj

cele două cămăși pe care le are

fac 24 cu 48

praful preferă pantofii lui

în loc de mobila verde

își lipește placa cu pastă de dinți mov

după ce mănâncă supă de pui

cu lingura primită cadou

e netuns de o grămadă de timp,

dar în fața oglinzii se vede cool

după ce bea vinul,

pune sticlele la colecție.

 

domnul D se implică acum

își cumpără 4 pești cu care să vorbească

șterge ochelarii cu șervețelul folosit

în încercarea de a fi geniu

muștarul se întinde

preia tot ce e prost de la alții

analizează o urmă de cerneală

pe stâlpul din centru

tehnologia îi dă bătăi de cap

de trei zile se gândește la

nevoia de breloc la chei

e obsedat de ochii vecinului

noaptea mănâncă biscuiți lângă ușă

își prinde programul cu gumă de mestecat

în loc de prosop folosește o față de pernă.

 

domnul D este promovat acum

capăt al listei celor cu bile albe

va reda mereu

momentul de acum

decât două grade pe umăr,

mai bine 40 în atmosferă

va reprezenta statul

ca-n visul de aseară

unul din exemplele r

e

a

l

i

t

ă

ț

i

i

 

Diana  DĂSCĂLESCU  este elevă, în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Constantin  CARABELLA”, din Târgoviște…

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media