Va izbucni al treilea război mondial? Este un aspect ce revine tot mai des în discuţie, mai ales în presa occidentală. Tonul l-a dat, în primul rând, seria de aniversări declanşată de centenarul Primului Război mondial. Treptat, în revistele de istorie din Occident au început să apară mici articole în care se făcea o paralelă între cauzele începerii primului conflict mondial şi cele care menţin, actualmente, focarele de război din lumea contemporană. Dar cel care a mutat discuţia pe terenul general de analiză este Courrier international. La scurt timp, subiectul a fost preluat de toată mass-media franceză şi, prin contagiune, de principalele publicaţii din Vestul European.
Făcând o sumară trecere în revistă, s-a constatat că, din păcate, se cam întrunesc condiţiile declanşării unei a treia conflagraţii mondiale, doar prin simplul fapt că aproape 40 de state, în frunte cu Statele Unite s-au angajat în lupta împotriva Statului Islamic. Deşi nu este recunoscut oficial de nimeni, Statul Islamic există, ocupând, ce-i drept prin forţa armelor, o parte din teritoriul actual al Irakului şi al Siriei, apropiindu-se periculos de mult de graniţa cu Liban, Iordania şi Israel. Recent, Statul Islamic a capturat un grup de 153 de elevi de naţionalitate kurdă, eliberând doar 37 dintre ei, restul continuând să-i ţină ostatici deoarece părinţii lor sunt cadre ale armatei siriene ce luptă împotriva noului stat creat, 30 chiar nemaiavând nicio şansă să li se dea drumul, deoarece taţii lor apaţin unui partid care se opune cu îndârjire jihadiştilor. În ceea ce priveşte soarta acestui grup de elevi kurzi, se pare că este definitive pecetluită: vor fi decapitaţi cum au fost decapitaţi şi cei doi jurnalişti americani şi cel britanic. Soarta francezului decapitat în Algeria scoate la suprafaţă o altă realitate: jihadiştii, dacă nu sunt anihilaţi, vor crea un Stat Islamic şi în nordul Africii, pe teritoriul Algeriei şi Marocului, după modelul celui din Asia Mică. Ca să se-nţeleagă mai bine intenţiile jihadiştilor, trebuie reamintit că fondatorii Statului Islamic din Orientul Apropiat, vor să-i alunge pe evrei, desfiinţând Israelul. De asemenea, au declarat, fără să clipească, că nu se vor lăsa până nu vor vedea fluturând steagul lui Allah pe clădirea guvernului American.
La noul conflict apărut, trebuie adăugat, cronologic, cel dintre Rusia şi Ucraina, unde şi-au băgat timid coada Uniunea Europeană şi Statele Unite, mai ales de când Moscova a anexat definitiv Crimeea. Practic, din acest an, Kievul s-a lins pe bot de tot ce înseamnă peninsula Crimeea. Acest fapt nu este pe placul Occidentului, nici al Turciei, deoarece, stăpânind Sevastopolul, Rusia poate să facă zile negre turcilor, poate ajunge uşor în Mediterana pe care Uniunea Europeană o cam consideră proprietatea ei. De fapt, pretenţiile Rusie datează din perioada războiului ruso-turc, din secolul al XIX-lea, cunoscut şi sub denumirea de războiul Crimeii, când Moscova a fost învingătoare fără drept de apel. Într-un fel şi această înfrângere usturătoare a determinat, mai târziu Turcia să treacă de partea Germaniei, în Primul Război Mondial, din dorinţa, nemărturisită public, de a recăpăta Crimea. Dacă n-ar fi actuala problemă cu Statul Islamic, ce face nopţi albe Washingtonului, Statele Unite s-ar fi amestecat mai mult în conflictul ruso-ucraineean.
Pe glob, un conflict armat mocnit este cel dintre India şi Pakistan. Din motive istorice, India vrea să readucă Pakistanul la vechiul său statut medieval de provincie. Dar, este mai greu, deoarece Pakistanul este musulman, iar populaţia Indiei, hindusă. Deocamdată, pacea între cele două state atârnă de un fir de păr, deoarece amândouă posedă bomba atomică. Este sufficient ca unul dintre cei doi preşedinţi de stat „să se scoale cu faţa la cearceaf” şi să vezi transmise prin satelit imagini cu ciuperca nucleară. Noroc că un factor de echilibru, în zonă, sunt budiştii care propovăduiesc pacea, contemplarea şi… somnolenţa pe timp de zi.
Un alt focar de război este întreţinut între China, Japonia şi insulele Philippine din cauza dorinţei de extindere a zonei de pescuit, undiţa şi năvodul fiind pentru mulţi un mijloc de procurare a hranei şi a banilor. Partea proată este faptul că americanii se erijează în protector ai Japoniei şi Philippinelor, nu chiar din motive umanitare, ci mai mult economice şi militare. E mai convenabil ca Pacificul de Nord să fie controlat de ei şi nu de chinezi, mai ales că Washingtonul a înghţit cu noduri pierderea Vietnamului şi a jumătatea din peninsula coreeană, din cauza Chinei care, din punctul de vedere American, s-a amestecat, după al Doilea Război Mondial, unde nu-i fierbea oala.
Ultimul mare conflict, putem spune… în viaţă este în Nigeria. Acolo, negrii se măcelăresc într-o veselie de nedescris. La prima vedere, conflictul ar fi de origine religioasă, deoarece nigerienii musulmani îi „feliază” pe cei creştini. În realitate, conflictul a fost generat de starea generalizată de foamete. Ca şi Statul Islamic, Nigeria este o mină de aur pentru industria de armament şi negustorii de arme.
Spre deosebire de cauzele ce au dus la declanşarea ultimei conflagraţii mondiale, cu stupoare s-a constatat că cele care întreţin conflictele din Orientul Apropiat şi Africa sunt de cu totul altă natură. Pe scurt, abatoarele sub cerul liber funcţionează la…turaţie maximă, datorită comerţului cu armament, mai sănătos decât cel cu boamboane, deoarece poţi „da în diabet”, o mână zdravănă de ajutor fiind dată şi de mercenary, indiferent de orientarea sau dezorientarea lor religioasă.
Pe scurt, în linii mari, statutul de mare putere mondială este garantat doar de capacitatea de-a întreţine o stare permanentă de conflict, lucru pe care-l ştiu şi americanii, şi ruşii. Câteva mii de morţi din cauza gloanţelor sau bombelor nici nu se simte la câte miliarde de oameni are planeta. Imaginaţi-vă: e seară, e cald. Undeva pe planeta Pământ. Doi indivizi pun la cale un nou conflict aramat. De sub pământ, viermii ascultă cu mare atenţie. După terminarea discuţiei, pământul freamătă de veselie. Viermii sunt bucuroşi, sunt în extaz: după atâtea luni de post forţat, vor avea, în sfârşit ce mânca. Se pare că vor fi atât de multe cadavre că nu vor face faţă. Se bucură viermii de sub pământ. Se bucură viermii de pe Pământ. Tangoul viermilor nu se sfârşeşte niciodată. E macabru, pute, dar aduce fericire. Unora…
ALEXANDRU RÎBINSCHI este absolvent al Facultăţii de limbi şi literaturi străine, Universitatea Bucureşti, scriitor de proză s.f., a publicat în Almanahul Anticipaţia 1990 și este jurnalist…
Facebook
WhatsApp
TikTok
