Într-o zi descoperi că tu, copil, simți ceva care la vârsta primei copilării nu cere și o explicație. Este certitudinea că ai pe cine să chemi, ai de la cine să ceri, există cineva căruia să-i spui că te doare sau că te temi. Nici nu-ți trece prin minte că ar putea să lipsească, că nu ți-ar putea răspunde cineva la chemare, că nu ar fi cineva care să-ți aline durerea, să te mângâie. În timp, siguranța naște întrebarea, iar aceasta întemeiază dragostea față de ființa la care te poți întoarce oriunde și oricând.
Vine apoi o etapă a vieții în care nu bănuiești cât de important este faptul că te iubește cineva și că iubești pe cineva. E firescul cotidian, atunci când zilele, anotimpurile se succed și trăirea lor are în ea iubirea ta pentru alții și a altora pentru tine. Nimic nu clatină convingerea că iubești și că ești iubit de părinți, de frați, de cei ai casei… Apoi descoperi că și ceea ce ai deja există de la sine și nu se va schimba, dar mai vrei și altceva… Nu simți că ai nevoie, știi doar că vrei și un alt fel de iubire. Uneori începi să iubești tu înainte de a fi iubit și aștepți. Alteori nici nu știi de la cine ar putea să ajungă semnul acela, dar vrei să te iubească cineva.
„Le jour ou quelq un vous aime, il fait tres beau…” se spune într-un cântec frumos al tinereții mele… Aștepți, speri, încerci să grăbești apariția zilei în care cineva te iubește. Și dacă se întâmplă, ce bucurie, ce minune… Ești mai puternic, nici n-ai curajul să spui cu voce tare că ești fericit! Atunci când știi că însemni ceva pentru altul, când acela vrea să știe cum te simți, dacă ești trist sau vesel și de ce, dacă-ți înțelege așteptările, bucuriile, durerile înseamnă că ai întâlnit iubirea. Unii o au, alții o caută, mulți o vor căuta și nu o vor găsi, pentru că s-ar putea ca ea să nu fie de ajuns pentru toți cei care au nevoie de ea…
Facebook
WhatsApp
TikTok
