Ia te uită, domnul Pleșu este „fără dubii și fără niciun cearcăn”! Deși, pe cine oare interesează cine e „preferatul” dintre candidații la alegerile prezidențiale al excelenței sale, domnul Andrei Pleșu, epistolarul nației?
Mă întreb, totuși, cum e în cazul domniei sale cu chestia aia, „minima moralia”?
Păi, dacă se trezește excelența sa cu o scrisorică, bineînțeles făcută și publică, în mass-media, din partea unuia care ar „prefera-o” pe Udrea, sau poate pe Macovei, despre care stimabilul domn Pleșu cam „cârcotește” ( da, acelașii domn Pleșu care în ultima vreme a revenit la „stilul epistolar” în exprimarea umorilor domniei sale, având în vedere faptul că a mai utilizat acest „stil”, adresându-se odinioară, dar pe dos, și altor mari personalități, precum nea Nicu ) așadar, dacă unu` mai angoasat, așa, ca domnul Pleșu își declară public „preferința” pentru K.W. Johannis și îl ia „la refec”, întrebându-l: „ce dorești, mă, musiu ?” și cum îți permiți dumneata să declari public că îl „preferi”, adică să-l susții în felul ăsta, pe „unul ca Johannis”?
Dacă excelența sa, domnul Andrei Pleșu, i-a „reproșat” maestrului Radu Beligan argumentul, adică faptul că maestrul Beligan, prin susținerea altui candidat, respectiv a lui Victor Ponta, prețuiește și sprijină tinerețea, văd că și domnul Pleșu are, la rândul său, un argument de-a dreptul „irefutabil”, domnia sa zicând ca-l preferă pe K.W. Johannis, pentru că-l vrea pe unul care „să vorbească minimal”, adică pe unul așa, mai „mutălăul neamului”… Iar domnului Pleșu tocmai asta îi place la K.W.Johannis, fiindcă zice fără niciun fel de „finețe intelectuală”, pe care i-o „reproșa” maestrului Beligan, că excelenta sa vrea „liniște”.
Aferim, excelență!
Domnul Pleșu îi mai „reproșa” parcă, în „epistola din… Adevărul”, maestrului Radu Beligan (un fel de epistolă catre Corinthieni a Sf. Apostol Pavel) faptul că „și-ar fi investit imaginea intr-o jalnică operațiune de propagandă”… Așa a perceput excelența sa lansarea candidaturii lui Victor Ponta de pe Arena Naționala din București, în prezența a peste 60 000 de susținători, în tribune și pe gazon, ai candidatului Victor Ponta și a milioane de spectatori care au urmărit evenimentul prin intermediul televiziunilor – eveniment cu prilejul căruia maestrul Beligan și-a rostit, simplu și decent, susținerea candidaturii unui om tânăr, spunând că în felul acesta vrea să încurajeze tinerețea, ca speranță pentru viitor. Nu tu vreo… lozincă, nu tu vreun slogan sforăitor, nici vorbă de aiureli d`asta…
Și domnul Pleșu ce, Doamne iartă-mă, altceva face? Doar că la scară mult mai mică și mai sleită, adică la „Gândul live”, chiar dacă într-o „dezbatere” moderată de unul dintre „titanii” mass-mediei din România, pe numele domniei sale CTP? Nu-și „investește” și excelența sa, domnul Pleșu, „imaginea”, vorbele, ba chiar și notorietatea? Pentru că, totuși, despre altceva nu poate fi vorba în cazul domniei sale într-o cu adevărat „operațiune jalnica de propaganda electorală”, pentru un alt candidat, respectiv pentru K.W.Johannis. Și de ce-o face , pentru că Johannis ar fi un… mutălău, iar domnul Pleșu vrea liniște? Nici măcar haz nu aveți, excelență! Mai ales că, așa cum spuneți și chiar mi-a plăcut, că referitor la România și la viitorul vreți să nu aveți „vreun dubiu, sau vreun cearcăn”! Iar faptul că „preferința” domniei voastre se îndreaptă spre Johannis vorbește de la sine, deși fiecare e liber să „prefere” pe cine vrea și din orice fel de „motive” vrea el… Asta e: „fără dubii și fără niciun cearcăn”!
CONSTANTIN VAENI este un mare regizor al cinematografiei naționale, un poet al secvențelor și un maestru al dialogului interior, așa cum s-a scris, un drumeț în calea lupilor de ieri și de azi…