Am scris recent un text de două pagini, răspunzând unei întrebări neobişnuite, dar interesante: Care ar fi primele trei măsuri pe care le-ai lua dacă ai fi prim-ministrul României? M-am gândit că ar fi o idee bună să împărtăşesc aceste gânduri cu un public mai larg (mai ales că ideile prezentate în articol fac trimitere la probleme de interes general). Sunteţi invitaţi, așadar, să citiţi şi să comentaţi pe marginea scurtului meu articol; desigur, voi valorifica ideile voastre cu plăcere şi voi aduce în discuţie şi alte puncte de vedere, dacă va fi necesar.
*
* *
Am fost întotdeauna de părere că un om de stat este o persoană care se defineşte prin înţelegerea profundă a ţării sale şi prin simţul datoriei, exprimate sub forma unei viziuni clare şi a unei strategii pragmatice pentru materializarea acestei viziuni. Prezint în continuare aceste trei elemente, privite prin lentilele unui candidat la funcţia de prim-ministru al României.
România de astăzi
La nivel internaţional, imaginea României oscilează între „o ţară cu (mare) potenţial”, în ochii optimiştilor, şi „o ţară cu multe probleme”, în ochii majorităţii. Într-adevăr, cuvinte ca „sărăcie” și „corupţie” apar destul de frecvent atunci când cauţi analize despre România.
România este o ţară cu numeroase dificultăţi. O atitudine responsabilă şi patriotică ne cere, mai întâi, să acceptăm aceste deficienţe şi să încercăm apoi, metodic, să le ameliorăm. A proiecta în plan intern sau extern o imagine falsă a istoriei naţionale sau a te ascunde în spatele unei imagini idealizate a României (de tipul „grădinii carpatice”) reprezintă o abordare greşită de gestionare a problemelor ţării. Studii realizate de organizaţii prestigioase au catalogat România drept una dintre cele mai corupte ţări din UE, o ţară cu un sistem educaţional slab şi cu o rată alarmantă a emigrării personalului medical, cu o populaţie depresivă la scară largă, o ţară având cea mai mare rată de mortalitate infantilă din UE, o ţară cu puţine autostrăzi şi fără trenuri de mare viteză, cu mai mult de jumătate din populaţie trăind în mediul rural ș.a.m.d. Deşi sunt probleme de natură diferită, toate îşi au originea în slăbiciunea instituţională a statului. Reconstrucţia României trebuie să înceapă deci de aici.
Viziunea mea: România, stat dezvoltator
Începând cu 1989, dar în special în ultimii ani, neoliberalismul a devenit noul trend în politica românească. Crezul este acela că globalizarea și economia de piață vor aduce treptat şi natural prosperitatea pe care românii au visat-o de-a lungul întregii lor istorii. Esenţa neoliberalismului este: “Mai puțin stat, mai multă piaţă”. Istoria a demonstrat însă cât de periculoasă este această abordare pentru ţările care pur şi simplu nu sunt pregătite să concureze pe piaţa globală. Nu rareori, locuri de muncă şi industrii întregi au dispărut din cauza globalizării. Iar problema nu este globalizarea, ci absenţa unui guvern destul de puternic să o valorifice avantajos.
Dat fiind stadiul în care se află România astăzi, cea mai pragmatică soluţie este cea a statului dezvoltator (developmental state), etapă prin care au trecut toate ţările industrializate. Un caz relevant în acest sens este cel al SUA, unde guvernul a jucat un rol esenţial în încurajarea progresului, prin investiţiile în proiecte de comunicare la scară largă (reţelele de cale ferată, telegraf etc.), dar şi în cercetare şi programe educaţionale (de pildă, Actul Morrill din 1862). Investiţiile guvernamentale au efect catalizator, transformând globalizarea în sursă a bunăstării. Ţările în care procesul de industrializare a debutat târziu au nevoie de un guvern care să se implice puternic, pentru “a prinde din urmă” națiunile avansate. Iar aceastalege se aplică întocmai şi României.
Strategia mea
Ca prim-ministru şi lider de facto al majorităţii parlamentare, aş încerca să ating următoarele trei ţinte, gândite în corelaţie cu logica statului dezvoltator:
- Implementarea unui sistem educaţional de înaltă calitate. Prima prioritate ar fi să asigurăm că fiecare copil român are acces la educaţie – adică nimeni nu trebuie să meargă kilometri depărtare de casă pentru a ajunge la şcoală. În al doilea rând, aş aduce modificările legale necesare pentru a schimba natura publică a notelor elevilor, prin instituirea unui sistem de monitorizare a performanței concentrat pe individ. Publicarea notelor poate avea un impact psihologic negativ asupra celor cotați mai slab, precum şi asupra celor care primesc evaluări foarte bune. Scopul educaţiei nu este de a împărți oamenii în elite arogante şi majorităţi obediente, ci de a-i aduce laolaltă şi a-i învăţa să coopereze. În al treilea rând, aş încuraja o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte curriculumul şi abordarea pedagogică, astfel încât să se poată face tranziţia de la simpla furnizare de informații, la dezvoltarea de abilități. În cele din urmă, aş lua deciziile bugetare şi financiare necesare pentru echiparea şcolilor cu profesori şi învăţători bine pregătiţi şi motivaţi, precum şi cu infrastructură educaţională modernă. O investiţie substanţială în educaţie va genera, pe termen lung, rezultate extraordinare, rezolvând de la sine multe dintre problemele de astăzi ale României. O naţiune educată este mai bogată, mai sănătoasă, mai puţin coruptă, mai democratică, are mai multă iniţiativă şi acordă atenţie sporită problemelor publice. Şcolile bune reprezintă pentru stat ceea ce un creier inteligent reprezintă pentru om.
- Dezvoltarea reţelelor de autostrăzi şi căi ferate. Oamenii şi bunurile trebuie să circule mai repede, în special pentru a încuraja dezvoltarea economiei. Oraşele mari trebuie legate unele de altele prin trenuri de mare viteză (astăzi, total absente). Ca prim-ministru, aş adopta o strategie cuprinzătoare în privinţa transportului, acordând atenţie construirii a cel puţin trei căi ferate de lungă distanță,pe care să circule trenuri de mare viteză (de la Satu Mare la Constanţa, de la Iaşi la Giurgiu şi de la Timişoara la Bucureşti), dar şi dezvoltării reţelei de autostrăzi – banii necesari fiind asiguraţi din fonduri europene, parteneriate public-privat şi/sau taxe speciale. Căile ferate şi autostrăzile sunt pentru economia unui stat ceea ce venele şi arterele sunt pentru corpul uman.Ca avuția să circule fără dificultate pentru a “oxigena” economia, trebuie evitată “ateroscleroza”!
- Instituirea unui sistem de sănătate modern şi eficient. Ușor de intuit, în viziunea mea, a statului organic, sistemul de sănătate îndeplinește rolul inimii. Este, până la urmă, componenta care ţine totul în viaţă. Schimbarea majoră pe care aş opera-o ar avea a face cu întreaga dinamică a sistemului. Aş propune o noua lege prin care (1) fiecare spital să aibă autonomie în privinţa tarifelor, (2) medicii să devină agenţi contractuali ai spitalelor şi nu angajaţi ai statului, iar (3) celor ce vor să contribuie în plus la asigurările de sănătate să le fie furnizate servicii medicale suplimentare. Aceasta reformă ar soluţiona – cel puţin parţial – corupţia ce corodează sistemul din interior, prin simplul fapt că ar oferi doctorilor şi spitalelor posibilitatea stabilirii unor tarife competitive pe piaţa serviciilor de sănătate. În privinţa altor decizii administrative, aş finanţa construcţia a trei noi spitale regionale, care să se preocupe de problemele medicale cele mai serioase(de exemplu, boli rare, cazuri complicate, cercetare etc.).
Un creier bun, un sistem circulator funcţional şi o inimă puternică reprezintă premise încurajatoare pentru o viaţă lungă şi sănătoasă.
Traducere din limba engleză: Maria Iancu
VLAD BADEA a studiat la Universitatea Babeș-Bolyai și la University of Leiden, a fost Research Assistant la Netherlands Institute of International Relations Clingendael și, desigur, este absolvent de Carabella târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
