EDITORIAL BILUNAR – Ioan VIȘTEA: Un Ferdinand Marcos al Europei

 

După lungi şi premeditate ocoluri, sarabanda scandalurilor de corupţie care  ani de zile au confiscat păgubos energiile, tot spaţiul mediatic, discursul şi interesul public, care au sleit de puteri societatea şi au paralizat voinţa configurării unui viabil proiect naţional,  în ceasul al 12-lea, a intrat cu oiştea în gardul şi-n poarta Cotrocenilor. E drept, târziu, dar pe cât de devastatoare şi năucitoare sunt faptele, pe atât de necesară e punerea lor sub lumină şi lupă, oricât de dureros am resimţi faptul că ne-am lăsat păcăliţi atât de mult timp şi cu atâtea costuri de imagine pentru ţară şi percepţia ei în lume.

 Palmaresul infracţional al politrucului ivit din spuma tulbure a mării, Băsescu, ajuns printr-un greu de explicat capriciu al sorţii, preşedinte de ţară, e vechi cât sincopele, ezitările, lentorile şi bâlbâielile tinerei noastre democraţii. La fel apetitul pentru afacerile oneroase şi ingineriile financiare de familie, împărţite când filial, când frăţeşte, a se vedea „isprava” umflării cu pompa bugetului statului a devizului de reparaţii la nava al cărui comandant era, întâmplător, vezi Doamne!, tocmai Mircea Băsescu. Şi era abia  anul de graţie 1991, era doar antrenamentul de iluzionist şi prestidigitator, premergător realizării marelui „tun” al carierei şi vieţii lui: dispariţia flotei! Cine a avut, cumva, mari aşteptări din partea lui Băsescu ca ocupant al multelor dregătorii la stat, cine a crezut vreodată, vreo clipă, că e în stare de fapte bune cu impact benefic, de realizări profitabile în slujba interesului public, s-a înşelat amarnic. Nu, nu pentru asta s-a insinuat el ca un Cal Troian ( sau Traian!) în politica mare a ţării, nu pentru asta a dărâmat guverne, a destrămat coaliţii şi a trădat prietenii,  nu pentru asta şi nu degeaba şi-a aliat fariseismul, ipocrizia şi demagogia discursului şi l-a adaptat  pe dimensiunea naivităţilor şi conjuncturilor,  nu pentru proiecte ori mari izbânzi de substanţă şi impact creator cu folos pentru ţară şi-a perfecţionat şmecheria nativă,  ci doar pentru asigurarea prosperităţii, a bunăstării şi huzurului familiei, neamului său pentru câteva generaţii. Şi el şi palmaresul său, numai bun de exemplificat cursul de Drept Penal al facultăţilor de profil, s-au îmbogăţit continuu şi direct proporţional cu durata şederii în scaunul de Ministru al Transporturilor, de Primar general al Capitalei şi, mai ales, cu lungimea, arbitrară, trasă rău de păr, a două ruşinoase mandate prezidenţiale. “Luxten”, Costanda şi “Cartierul Francez”, Popoviciu, Căşuneanu, Haysam şi But, Afacerea “Alro” şi “Nana”, dezmăţul imobiliar şi legăturile cu “băieţii deştepţi din Energie”, inclusiv din societăţi petroliere, salbele de aur şi învârtelile nu doar scenografice cu clanurile de romi pe care a încercat, fără succes, să-i lase cu buza umflată şi să-i combată chiar cu arma lor preferată, şmenul, sunt tot atâtea găuri negre ale tenebroaselor sale afaceri şi, cu siguranţă, doar vârful unui aisberg ale cărui adâncimi, rădăcini şi ramificaţii le vom afla, poate, curând. Odată cu înregistrările difuzate care arată cât se poate de clar că Băsescu STIA,  vremea fandărilor şi fracturilor de logică prea îndelung înghiţite de inerţii, şi laşităţi ca şi vremea negaţiilor stupide şi inconsistente în faţa zdrobitoarelor evidenţe, a trecut. Buboiul s-a spart, a explodat şi pentru ca infecţia să nu disemineze şi să cuprindă şi bruma de organism sănătos care e de sperat că a mai rămas în corpusul societăţii româneşti, ţinta, identificată ca una din sursele răului şi aflată la cel mai înalt nivel,  nu trebuie slăbită, nici episodul scandalos uitat, trecut cu vederea şi timpul ori “îngropat” de-a dreptul. În calitatea sa de complice, evidentă chiar şi pentru “orbul găinilor”, Băsescu nu se poate sustrage răspunderii pe care trebuie să o împartă solidar şi frăţeşte cu Mircea Băsescu, după cum cu lăcomie frăţească şi-au împărţit şi “mormanul” de euroi sau dolari precum şi scenariul de după.

Cu atât mai surprinzătoare şi revoltătoare ne apar, astăzi, cerbicia şi cecitatea cu care Occidentul european şi Statele Unite ale Americii au ţinut în braţe ca pe un bibelou preţios şi grijulii nu care cumva să se spargă,  un asemenea preşedinte, tarat în cel mai înalt grad de viciul puterii exercitat cu toate mijloacele şi ocaziile numai şi numai în scopul parvenirii. Faptul aminteşte de figura unui celebru dictator filipinez, Ferdinand Marcos, şi a soţiei sale Imelda, de la mijlocul deceniului nouă al secolului trecut, mulţi ani aflaţi în graţiile protecţiei americane. Acelaşi lux şi aceeaşi opulenţă sfidătoare ca ale familiei Băsescu,  acelaşi dispreţ pentru soarta concetăţenilor săi dublat de aceleaşi intrigi şi înscenări grosolane, de acelaşi populism, de aceleaşi  tentaţii autoritariste menite să le mascheze fraudele şi raptul economic, aceeaşi ură şi revoltă mocnită îndelung în rândul populaţiei, explodată apoi, le uneşte până la un punct destinele. Până la punctual în care Băsescu n-a luat calea exilului ca Marcos într-un elicopter al Marinei americane! Şi nici nu trebuie să o ia căci soarta unui specimen ca el, un adevărat Ferdinand Marcos al Europei, trebuie să se tranşeze aici, odată cu dezrobirea deplină a justiţiei de greaua povară a slugărniciei politice  şi de renunţarea la complicităţi a unui însemnat segment al serviciilor.

Devine tot mai clar, tot mai presant că “deratizarea”, curăţenia efectuată cu “vermorelul” şi “mătura” Codului Penal, este, exclusiv, treba şi obligaţia noastră şi că  trebuie să înceapă din încăperile contaminate de corupţie şi mizerie morală  ale Palatului Cotroceni, până la cele mai tainice şi mai ascunse unghere. După care un sobor de preoţi, dotaţi cu multe “tije” în mâini, va trebui să sfinţească locul, ferind de tentaţii şi demoni ai răului pe viitorul preşedinte, oricare va fi el!

IOAN  VIȘTEA  este poet, prozator și locuitor al unei capitale românești, Târgoviște ( cum spune ) dar și autorul Jurnalului de la Mahala…