kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Deputatul Daniel Blaga: „Un nou stadion ar urma să se construiască în Târgoviște, cu toate că „vechiul nou stadion” tot nu e gata!”

Anunțul emiterii aprobării indicatorilor tehnico-economici de investiții pentru proiectul „Complex Sportiv Stadion Municipal”, un nou stadion ce va fi construit în zona Dâmbovița Mall a fost comentat cu scepticism de către deputatul USR de Dâmbovița, Daniel Blaga. Acesta spune că anunțul unui nou stadion se suprapune cu faptul că vechiul stadion nu este încă gata, iar echipa Chindia continuă să joace în deplasare. Noul stadion ar urma să fie finanțat prin Ministerul Dezvoltării.

„Acum 2 ani de zile, ziarul Libertatea scria despre „regia” pusă la cale de administrația locală din Târgoviște cu privire la construcția (pe atunci) noului stadion de aici. Concret, șantierul fusese umplut de muncitori pentru „ochii presei”, cu toate că la acel moment nu lucra nimeni pentru derularea acelui proiect. Tot Libertatea scria atunci și despre falsificarea expertizei tehnice a stadionului sau despre oprirea bruscă a demolărilor, în momentul în care, pe teren s-a descoperit cu totul și cu totul altceva față de ceea ce stătea scris, negru pe alb, în documentul tehnic.
Doi ani mai târziu, stadionul tot nu e gata iar echipa locală, Chindia, joacă meciurile „de acasă”…tot în deplasare. Ieri însă, stupoare! Gazeta Sporturilor relatează o situație „halucinantă”: un nou stadion ar urma să se construiască în Târgoviște, din bani de la Guvern și fonduri publice…cu toate că „vechiul nou stadion” tot nu e gata! Concret, întregul proiect ar urma să coste peste 70 de milioane de Euro, de 3 ori mai mult decât suma „vehiculată” în 2014, contribuția CJ Dâmbovița urmând a fi una de 5 milioane de Euro plus terenul propriu zis. În mod bizar, câțiva dintre aleșii locali de seamă ai județului nostru au și început să se laude cu acest proiect, catalogându-l drept „o reușită”. Repet, în condițiile în care s-au investit deja o mulțime de bani într-un alt stadion ”nou”, care nu doar că n-a fost încă finalizat dar a mai și făcut vâlvă prin media în cel mai negativ mod cu putință și-n condițiile în care presa națională face din nou, pe bună dreptate, „mișto” de noi și de administrația noastră…” a scris liderul USR Dâmbovița pe pagina sa de facebook.
Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media