kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Dâmbovița: Trei cetățeni de origine afgană au fost găsiți în remorca unei autoutilitare

Astăzi, 2 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați printr-un apel la 112, de un bărbat cu privire la faptul că se află în remorca unui camion, fără a cunoaște direcția de deplasare, fiind cetățean de origine afgană

În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au identificat pe drumul județean 721, pe raza localității Perșinari, un ansamblu de vehicule rutier, format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, în care se aflau trei persoane, cetățeni afgani, cu vârste cuprinse între 26 și 42 de ani.

Din primele cercetări, se pare că cei în cauză sunt refugiați din Grecia și ar fi pătruns în țară prin intermediul unei călăuze.

Cele trei persoane urmează să fie carantinate intr-un centru, pentru următoarele 14 zile.

Totodată, în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, faptă prevăzută de art. 263 din Codul Penal, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și dispunerii măsurilor legale.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media