Începând cu data de 08 noiembrie 2021, reluarea cursurilor cu prezența fizică se realizează pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat, conform ordinului de ministru publicat pe 5 noiembrie în Monitorul Oficial al României. În județul Dâmbovița, în doar 24 de unități din 160, procentul de vaccinare în cadrul personalului este sub 60 de procente. Conform ordinului de ministru reluarea cursurilor se face în regim online pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60 % din personal este vaccinat. Unele școli sunt la limită, deși lucrurile s-ar putea schimba în cursul săptămânii.
