În calitate de părinte, dar şi de profesor de istorie- ca pregătire-, privesc cu sentimente amestecate, de furie, revoltă, dezamăgire, tristeţe, manualul de istorie de clasa a IV-a, al copilului meu.
Trec peste o primă constatare, în legătură cu faptul că le este propus un manual al unor anonimi în materie (pedagogică şi istorică!!), dar mă poticnesc, neplăcut surprins, la lecţiile despre Carol cel Mare, Alexandru Macedon, Napoleon Bonaparte, palatul Versailles, oraşul Viena, neputând înţelege (i)logica înşiruirii subiectelor propuse spre studiu.
E democraţie, nu-i aşa? Oricine poate scrie orice… Asta naşte din nou nostalgii, căci cum aş putea trece uşor cu vederea, faptul că istoria copilăriei mele era „povestită”de mari istorici ai acestei ţări, profesori universitari, unii dintre ei academicieni.
Pe de altă parte, subiectul alegerii manualelor de către şcoli a fost atât de mult dezbătut, încât n-are rost să mai insist.
Ne mirăm că momente importante din istoria noastră nu mai sunt cunoscute?
Din „varza” care este acest manual supus atenţiei, nu doar că nu poţi înţelege ceva în legătură cu desfășurarea evenimentelor, dar chiar prezentarea este lipsită de claritatea obiectivelor şi, de ce nu, de frumuseţea prezentării, personaje, locuri sau evenimente părând duşmanii ce răsar din paginile unei cărţi ticsită de informaţii uitate… mâine.
Prezentarea laolaltă a momentelor din istoria noastră cu cele din istoriile altora, lipsa sublinierii importanţei evenimentului istoric, fără a rămâne tributar unei scrieri încărcată de nume şi date (cu zi şi lună) scot definitiv din calcul posibilitatea ca micii elevi să fie, nu atraşi, dar nici măcar interesaţi, de devenirea noastră ca popor, de-a lungul vremii.
Pentru înecarea revoltei care mă încearcă în fiecare duminică după-amiază, pentru lecţia de luni, mă aplec asupra documentelor mele, pentru a vă povesti un fapt petrecut în anul 1942. Mareşalul Ion Antonescu trimitea atunci, către inspectoratele şcolare judeţene, o circulară prin care cerea constituirea „celei dintâi cărţi de istorie naţională a satului românesc”, iniţiativă remarcabilă, neconcretizată până azi, în pofida interesului tot mai crescând faţă de curăţenia şi liniştea acestui univers.
În ceea ce priveşte pregătirea dascălilor din şcolile româneşti, iată, spre exemplu, câteva dintre temele de studiu pentru examenul de definitivat ce urma a se ţine în anul 1945: pentru Proba orală, trebuia studiată, la Pedagogie, tema „O nouă şcoală a poporului”; la partea literară, candidaţii trebuiau să poată face o prezentare a ţăranului şi muncitorului român, în literatura română, din punct de vedere idilic şi realist; la partea ştiinţifică-„Formarea deprinderilor de viaţă igienică”, iar la cunoştinţe profesionale-„Istoria luptelor profesionale ale învăţătorilor”. Pentru proba scrisă, subiectele erau în acelaşi „ton”.
Dacă pentru atunci avem o scuză, ce scuză avem pentru ce se întâmplă azi, cu învăţământul de la noi?
RADU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
