Consiliul Concurenței a început o investigație care vizează compania Audatex Service SRL. Compania este bănuită că ar fi făcut abuz de poziția sa dominantă în relația cu unitățile de service auto pe piața din România a serviciilor software specializate pentru evaluarea și administrarea daunelor auto, a reparațiilor și lucrărilor de mentenanță pentru autovehicule.
„În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat o inspecţie inopinată la sediul companiei investigate.
Inspecţia inopinată a fost autorizată de Curtea de Apel Bucureşti, fiind justificată de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate.
Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă preliminară importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare a
Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.
Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.”, se precizează în comunicatul emis de Consiliul Concurenței.
Dacă Audatex va fi găsită vinovată de abuz de funcție dominantă, riscă amenzi care pot atinge și 10% din cifra de afaceri.