kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

CONEXIUNI – Ștefan POPESCU: FRAGMENTARIUM…

De curând m-am aflat la Bușteni, unde a avut loc un eveniment important, deși puțin mediatizat: Conferința Internațională „Centenarul Primului Război Mondial 1914-2014. Intre lecțiile trecutului și provocările viitorului”. Au participat nume importante ale istoriografiei românești și europene: profesorii Ioan Scurtu, Mihai Retegan, Constantin Hlihor, Gheorghe Onișoru, Ioan Chiper, Silviu Miloiu, Denis Deletant (de la University College of London) dar și colegi din țări balcanice, din Republica Moldova și de la Cernăuți. Foarte interesant a fost că, pe lângă elucidarea și reinterpretarea unor aspecte legate de Primul Război Mondial, s-au adus în discuție și ce înseamnă propaganda într-un război, importanța inovației tehnologice, consecințele economice în situațiile de conflict armat și neutralitate, rolul diplomației și al elitelor în situație de conflict, doctrinele militare. A fost cea mai importantă reuniune a istoricilor din România din acest an. În cuvântul de închidere, prof. Ioan Chiper (membru în comisia româno-rusă pentru Tezaur) a atras atenția, pe bună dreptate, asupra situației dezastruoase a disciplinei „Istorie” din programa școlară și liceală, aspect grav având în vedere rolul acesteia în construcția identității naționale. În același timp, instituțiile statului român apelează prea puțin la expertiza istoricilor. În țările occidentale, spre exemplu, istoricii au un rol fundamental în elaborarea analizelor de politică externa, a riscului de țară.

Cunoscutul scriitor francez Pascal Bruckner s-a aflat din nou la București până pe 14 iunie. La Librăria Cărtureşti-Verona, scriitorul și-a lansat cel mai recent roman, unul autobiografic, Fiul cel bun. A  participat și la proiecţia filmului Luna amară, în regia lui Roman Polanski, o adaptare după celebrul său roman Luni de fiere, ce tratează criza cuplului modern, sătul de monogamie, carte care a provocat un șoc cultural la începutul anilor ’80, când a apărut în Franța. Îl cunosc pe Pascal Bruckner. Într-un bistro din cartierul Marais), nu departe de locuința sa, am discutat despre cum să schimbăm imaginea României în Franța. Am redactat apoi un statut al Ambasadorilor onorifici ai României (pe modelul agențiilor specializate ONU care numesc ambasadori ai unor cauze, de exemplu UNICEF desemnează ambasadorii copilăriei). Pentru Franța obținusem acceptul actriței Isabelle Huppert. Stabilisem ca plată simbolică 1 leu pe an. La București s-a considerat că avusesem prea multă inițiativă…

Cotidianul francez cu cel mai mare tiraj, Le Parisien/Aujourd’hui en France, publică un articol de fond despre miracolul polonez. De fapt, nu este niciun miracol ci muncă și viziune pe termen lung. Dar să spicuim din articol și să ne dea de gândit nouă, românilor: „Creșterea economică a Poloniei este neîntreruptă din 1992. În 25 de ani, PIB-ul țării s-a dublat, iar exporturile au crescut de 15 ori, trecând de la 10 miliarde de dolari în 1989, la 155 de miliarde anul trecut. Grație fondurilor europene, țara se modernizează rapid. Aproape fără autostrăzi în perioada comunistă, Polonia are acum peste 3000 de km de autostrăzi. Miliarde de euro au fost investite în industria agro-alimentară, făcând din această țară unul dintre principalii exportatori europeni de produse agricole”.

 

Ștefan  POPESCU  este doctor în istorie la Sorbona , profesor asociat la SNSPA și,  desigur,  absolvent   de  CARABELLĂ  târgovișteană

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media