Dacă nu ai conștiință, dacă ești lipsit de memoria recentă sau contemporană, politică sau morală, dacă nu simți nevoia măcar din când în când să te întorci spre tine însuți atunci cea mai bună dintre variante este să îl ocolești pe scriitorul Ioan Viștea.
Ioan Viștea nu este un scriitor ușor de citit sau de digerat pentru că este unul dintre puținii scriitori care nu au pactizat cu nimeni și cu nimic dintre (cei) cele ce-i puteau îngrădi accesul la libertatea interioară sau exterioară. Ioan Viștea nu s-a lăsat niciodată supus de vremuri sau vremi, de situații mai mult sau mai puțin ambigue. Nu a înghițit neclarul, înnămolitul, întunecatul. Ian Viștea a fost încă de la început adeptul adevărului spus (scris) cu voce tare. Ioan Viștea nu s-a lăsat intimidat niciodată și asta o putem constata acum, noi, cu uimire, cu înfrigurare și cu bucurie. Bucuria de a descoperi că în imediata ta vecinătate a trăit și a scris un scriitor cu o conștiință nealterată de așa zisele vitregii cu care au avut de-a face cam toți conțopiștii vremurilor nu de mult apuse și din nou renăscute. Literatura lui Ioan Viștea este și rămâne zguduitoare, dură, turbionară care te prinde, te strânge, se încleștează de tine fără să-ți mai lase loc de uimire, nicicum de cutremur.
Ioan Viștea este unul dintre scriitorii care nu s-au mulțumit doar să descopere libertatea ca mod de viață și de a trăi, este scriitorul care a luptat, a militat pentru a pune acest dar dumnezeiesc în lumină, pentru a-l pune la îndemâna celor care ajung la textele lui. În zbaterea tot mai aprigă a (pe)trecerii atunci(ului) către acum, Ioan Viștea scrie și pledează pentru trăinicia vieții, a lumii pe care a văzut-o, a trăit-o prin scris, prin scrisul solar, total, vaporos și metaforic în care și-a îmbrăcat unele texte. Ioan Viștea este un scriitor care schimbă și folosește registre stilistice cu măiestrie și ușurință, cu amplitudine și coerență, lectura textelor domniei sale fiind întotdeauna un exercițiu polivalent, de înaltă factură analitică. Ioan Viștea mizează bine pe dimensiunea interpretării personale, personalizate, prezența autorului făcându-se simțită prin alăturări oarecum ermetizate și puternic empatizate, reliefând și făcând vizibile modalitățile diverse pe care le are la îndemână autorul. Între tot ce a scris Ioan Viștea – poezie, proză, teatru, cronică politică -, există un raport sobru de continuitate și convergență artistică, toate aceste însușiri fiind ulterior particularizate și făcute vizibile cu subtilitate și emoție estetică.
Ioan Viștea transpune în forme artistice modalități literare moderne și postmoderne utilizând cu ușurință marele talent lingvistic pe care îl posedă. Ioan Viștea nu se împiedică de fapt în curente sau mode, Ioan Viștea nu ne arată (impune) o rețetă personală, el ne pune în față cu fiecare text scris o trăire proprie, intimă și numai a lui. Ioan Viștea ascultă cuvintele, șoaptele lor, după care cu ușurință și dezinvoltură le face să țipe în pagină, să sară de-a dreptul la gâtul cititorului întâlnit. Ioan Viștea este un scriitor de cursă lungă și sigură, cu suflu și, mai ales, superpotent. Nu utilizează arabescuri, floricele, etc., el își construiește o fortăreață din cuvinte, din idei, din trăiri. O construcție durabilă cu mari posibilități de a rămâne indestructibilă. Textele lui Ioan Viștea seamănă cu o dantelărie fină dar viguroasă cum sunt cele din fier forjat. Forța cuvântului în text își face simțită prezența de fiecare dată.
Ioan Viștea este scriitorul care ne ajută să traversăm și să vedem prin bezna cuvintelor și ne permite să intrăm în dialog cu noi înșine. Și să fim copleșiți de puterea lor. Cuvintele folosite
(găsite?) de Ioan Viștea au puterea de a ne pune în relație cu problema libertății (ne)împărtășite și să ne scoată din abisul chinuitor, devastator, al subiectivității și singurătății.
Facebook
WhatsApp
TikTok
