BIOGRAFII CONTEMPORANE – Gabriel ENACHE; Mihai Șerbănescu, enigmatic și imprevizibil…

Motto: „… pentru a fi dreaptă, critica trebuie să fie parțială, pasionată, adică făcută dintr-un punct de vedere exclusiv…”- Albert Thibaudet

 

Despre artistul Mihai Șerbănescu se poate spune că niciodată în actele sale artistice nu a pledat pentru banal, pentru vag sau pentru insipid. Este unul dintre artiștii care vede în permanență mai mult și mai departe decât ceea ce i se poate arăta, revela într-o amintire, o temă sau o deschidere mitică. Nu rămâne pe loc, nu se așază și nu se rezumă la imaginea (de)scrisă, puțin povestită ci, cu naturalețe se lasă invadat, se aruncă în luxuriant.

A adus de fiecare dată în fața publicului o pictură… fertilă, bogată coloristic și tematic și, în același timp neancorată ideatic pe termen lung. Și-a manevrat imaginația și temele inteligent, deschis și niciodată frust sau ambiguu. A lăsat întotdeauna loc pentru continuarea poveștii așezată pe pânză în așa fel încât eventualul privitor-interpret să nu se rezume doar la simpla contemplare ci, dimpotrivă să își poată continua periplul nestingherit pe termen lung.

Întâlnirea cu lucrarea eveniment  Ghicitorul în pietre a lui Mihai Șerbănescu nu este una simplă sau emoționantă cu o pictură ce te atrage sau nu. Este chiar întâlnirea cu pictura, întâlnire ce îți revelează o nouă lume, o nouă lumină, o nouă metodă de a folosi imaginea, una intens introvertită, scrisă, smulsă cu greu din interiorul cel mai adânc, cel mai ascuns al artistului, o lucrare ce se aruncă efectiv pe cel cu care se întâlnește, care te absoarbe la propriu și puternic și greu lasând privitorul să se  elibereze din plasa (pânza) întinsă de artist și de al său personaj halucinant.

Se pot citi în această lucrare dar și în următoarele desprinse elegant din tematica începuturilor artistice ale lui Mihai Șerbănescu, se pot vedea, visele și trăirile intense ale autorului de la începuturi și până în momentul exploziei creative. Ghicitorul în pietre rămâne o lucrare aproape exactă, desprinsă benefic din carapacea autorului ducând mai departe, apropiind, binevenita eliberare, decojire a creației ulterioare a lui Mihai Șerbănescu alegând un parcurs accesibil și exemplar îmbogățit stilistic și pictural.

Putem considera Ghicitorul în pietre ca o piatră de hotar în creația lui Mihai Șerbănescu (fiind și una dintre cele mai bine primite și prizate lucrări de pe piața artistică de la sfârșitul anilor `80 și începutul anilor `90 din România), piatră de hotar în sens benefic pentru că în continuare, cu pași siguri, Mihai Șerbănescu și-a impus mitul personal al… eternei reîntoarceri în lumea din care pictura bine învățată și meticulos impregnată în firea sa l-a salvat întotdeauna.

Elev al artiștilor și profesorilor de pictură Marin Petre Constantin și Vladimir Zamfirescu, Mihai Șerbănescu nu parcurge, nu traversează convulsii artistice ci, impresionat și impresionist îndrăznește continuu să își devoreze fiecare etapă și să adauge câmpului deja traversat alte și alte forme ce l-au ajutat să fie… întru, de-a lungul procesului desăvârșirii artistice.

Așa că, după începutul furtunos și emblematic îmbogățit de sacrificii, urmează perioada binevenită a armonizării cu lumea și arta rezultând și răsunând o melodie cromatică echilibrată care desigur include posibile dar nu previzibile  antinomii descriptive motivate coloristic și susținute tematic. Asta până când – așa cum se poate vedea parcurgând lucrările anilor 90/2000- , în lucrări mai mult sau mai puțin voit onirizate vizual și obiectual , se poate observa cum își face simțită (văzută) prezența anxietatea, stare impusă de voit nevoita raportare la tematica inițială, pe care evadarea impulsivă a artistului nu a lăsat-o să se consume definitiv.

Micile paranteze impuse, fuga în desen și mici experimente artistice nu au fost decisive ci benefice în evoluția artistului și asta este una dintre marile bătălii câștigate de Mihai Șerbănescu. Nerenunțarea la temele clasice, reîntoarcerea  ideatică permanentă la începuturi sunt atuurile ce au ținut întotdeauna în prim plan formele esențiale și generale, forme care mențin și arată construcția febrilă, bizară pe alocuri dar bine consolidată, a artei lui Mihai Șerbănescu.

Este greu să vorbești sau să interpretezi o perioadă  creativă a lui Mihai Șerbănescu pentru că nu te poți pronunța în cazul lui dacât asupra întregului, a operei luată ca întreg fiindcă tot ce a arătat până acum este coerent și fluent artistic și tematic.

Mihai Șerbănescu nu se mulțumește  să povestească imagini mai mult sau mai puțin vizibile ale lumilor văzute sau nevăzute, simțite, visate sau nu, ci face în așa fel încât să aducă în fața noastră realitatea amplificată cu calități cromatice interpretate estetic așa cum sunt calitățile inițiale: fragile și (prea)puțin vizibile.