Este ultima zi a anului când lumina încă mai domină întunericul: e 20 septembrie. Astăzi ne vin prieteni în vizitâ. Prietena lui Mickey din liceu cu soțul ei… Ei locuiesc în Vermont și le ia două ore cu maşina până în Connecticut. Aici avem o cabană între mlaştină şi plajă. Ne ia şi nouă două ore de mers cu trenul din New York City, aşa că facem acelaşi efort să ne vedem.
E anotimpul întâlnirilor. O fostă colegă de la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept m-a vizitat la Columbia. Nu ne văzusem de douazeci de ani şi mai bine. A fost plăcut. Băieţii ei sunt barbaţi. Viaţa.
Acum Annie şi Tom. I-am cunoscut prima dată anul trecut, la întâlnirea de liceu a lui Mickey. Ea a venit special să se reîntâlnească cu Mickey, în liceu era un an mai mică decât el. Ce surpriză plăcută ! L-am înghiontit pe Mickey să o invite la dans. S-a supărat pentru că nu i-am data şansa să o facă el spontan. Ar fi fost prea mult de așteptat… Am avut ocazia să vorbesc cu Tom cât dansau ei.
Tom a trăit un timp in New York City, în anii şaizeci şi şaptezeci. Acel oraş nu mai există. A trăit chiar în cartierul unde locuim noi acum, nu departe de Tompkins Square Park, „parc public de 10 acri jumătate in zona Alphabet City, in East Village, Manhattan”, spune Wikipedia.
Le-am făcut câteva poze când dansau să le trimit, ca memento, la amândoi. Annie era atât de drăguţă. Nu mi-am dat seama că ea l-a părăsit pe Mickey. Ruptura a fost prin telefon şi prietenul ei – de dinainte şi de după Mickey – îi dicta ce să-i spună lui Mickey.
Mickey s-a dus în California, la Occidental College, după liceu – în capătul opus al Americii ca să o uite. Bănuiesc.
Multe s-au petrecut de atunci în viaţa amândurora. Dar Annie e o femeie plăcută. Istoria lor vulcanică nu are niciun fel de prezent. E doar o anecdotă care produce remarci acre la adresa ei şi ea le acceptă. A fost cineva diferit de persoana care este acum şi acceptă răspunderea pentru faptele ei cu multă eleganţă.
Cool.
Copilele mele sunt pe undeva pe plajă. Nu le văd. Mă uit spre port. E aproape pustiu. Cerul este acoperit de nori, și doar o familie de lebede pare sa fie prin apropiere. Oh, și un greiere. Un greiere care își freacă picioarele de frică, bănuiesc. Mă uit la el și văd sfârșitul anului și al vieții lui. Mă gândesc la moartea lui iminentă. Dar pentru moment, greierul cântă.
Nu știu când vor veni. În orice moment ne pot telefona că sunt în portul mic de bărci și ne asteaptă să-i trecem râul până la noi.
Totul e pregătit. Mă decid să înot. Mă arunc în apă. Lebăda mai mare, bănuiesc că e tatăl de familie, crede că sunt un dușman şi îşi pune aripile în semn de inimă ca să pară mai mare şi se îndreaptă spre mine. Încercarea sa de a mă intimida mă amuză, dar nu vreau să risc să pierd în luptă cu lebăda, aşa că ies din apă.
Câteva minute mai târziu Annie şi Tom ne sună. Il aşteaptă pe Mickey să vină să-i ia. Ultima zi cu lumina dominând întunericul a început din plin.
DANA NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeană de pe malurile Ialomiței…
Facebook
WhatsApp
TikTok
