-Mickey, yes, darling…
-Dana… ( recunosc vocea )
-Da, iubiţel…
-Te-am căutat.
-Știu.
-Mă ocolești.
-Nu.
-Ti-am lăsat mesaje la birou.
-Le-am primit.
-Nu ai răspuns.
-Le-ai lăsat noaptea.
-Dar nu știu unde să te găsesc.
-Și ce mai faci?
-Avem întâlnirea de 25 de ani.
-Douăzecișicinci de ani de când am terminat dreptul…
-Da, vii? Eu nu vreau să vin. Am fost data trecută și…
-Când e?
-…și nu m-am simțit bine de loc. Am stat…
-Pe ce dată e?
-…la masă cu Muscal…
-Pe ce dată e?
-Pe 20 iunie.
-Păcat. Eu plec în concediu peste ocean pe 27.
-Ai vrea să vii?
-Sigur.
-Cu cine-ai vorbit?
-Cu Laura, cu Maria, cu Diana, cu tine, cu Mih…
-Laura n-a venit data trecută. De ce să te duci? Să vezi colegii realizaţi? Cu familie, casă, copii…
(ascult)
-Dar, și tu ai familie, casă, copii…
(zâmbesc)
-Ar fi frumos.
-Tu cunoști un Andrei Z.?
-Sigur…
-De unde?
-(Zâmbesc – mă gândesc) De prin multe părţi.
-De unde?
-Tatăl lui era un jurist. Andrei era foarte mândru de el. Îmi arăta carţile lui… Eram cu ei…
-A introdus dreptul comparat la noi… Cu cine?
-Nu-mi amintesc, dar el nu era cel mai intersant din grup.
-Erai la cenaclu.
-Poate.
-Și cine era mai intersant? (aud nume)
-Poate Popovici?
-El se ocupă de pescuit acum.
-Pescuit? El scria.
-La un canal despre pescuit…
-Spune-mi despre marea mea iubire Cristian L.!
-Mare de când?
-Mare cât a durat.
-În ce an eram?
-Nu știu, dar prietenul lui te plăcea foarte mult. Am ieşit la un bar, la Șosea, într-o seară. Toți patru…
-Atâția oameni mă plăceau… Aflu de-abia cum… De când n-am mai vorbit noi?
-Nu-mi amintesc… (mint)
-Eu mi-amintesc… De când a murit mama ta… (greșit)
-Te rog…
-Tu știi unde sunt eu acum?
-Sigur… Felicitări.
-Nu te-am sunat să mă feliciţi. Doar sa-ţi spun că l-am înlocuit pe iubițelu’ prietenul tău…
(tac)
-E foarte bine aici.
-Ce-ți face băiatul?
-Bine, a crescut.
-E de vârsta lui Zoe.
-Și-l aminteşte Zoe?
-Da. Când o doare stomacul o masez și-i spun „burtică gâgâlice” cum a învăţat-o el când eram o dată în taxi și lui Zoe i s-a făcut rău.
-Ea are numai note bune la școală?
-Da…
-Și cea mică?
-Cea mică e foarte talentată. Are un simţ artistic de mă sperie.
-De mică?
-Da.
-Tu răspunzi la telefon?
-Sigur.
-De ce-ai zis Mickey, la început?
-Pentru că telefonul e stricat şi nu văd numărul care mă sună. Așteptam să aud ceva de la Mickey. Ei sunt plecaţi în vacanță pentru o săptămână.
-Și tu ce faci?
-Muncă… Încerc să termin corectatul la două articole.
-Despre ce?
-(Mă gândesc) Jurisprudence…Nimic interesant.. (mint)
-Unde sunt ai tăi?
-La schi…
-Unde?
-Whistler…
-E frumos acolo?
-Le place…
-E foarte bine unde sunt eu acum… A fost foarte greu pâna am ajuns aici…
-Dar de Claudiu mai știi ceva?
-Claudiu și mai cum?
-Claudiu… Vroia să se facă dentist. Dacă am fi fost în America aș fi putut să fiu acuzată de viol cu un minor.
-Cum minor?
-El n-avea 18 și noi eram în anul trei… Deci eu aveam 20 de ani. Sau aproape… Cred…
-Nu cred că era minor, și apoi noi eram în București. Nu în America…
(Îmi sună mobilul..)
-Scuză-mă, e Mickey.
-Să te sun mai târziu?
-Sigur…
-Unde?
-Unde vrei…
-Dar nu știu alt număr.
-Sună-mă aici… Te pup.
-Când?
-Într-o oră?
-O să răspunzi?
-Sigur…
-Te sun.
-Trebuie să plec. Te pup…
-Te sun…
DANA NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeană de pe malurile Ialomiței…