Mă uit rar la televizor şi cu atât mai puţin la emisiuni pe teme politice. Uneori, mă gândesc că această izolare neintenţionată îmi face un deserviciu, fiindcă mă lipseşte de informaţii care ar putea să mă edifice asupra evoluţiei lucrurilor în această ţară. Privind retrospectiv însă, în cei 25 de ani scurşi de la revoluţie se pare că nimic nu s-a schimbat. Poate doar personajele care defilează pe scena politică, uneori nici ele. Aceleaşi discursuri sterile şi discuţii anoste, rigide, croite pe un calapod strâmb, dublate de o mutilare vădită a limbii române, aceeaşi oameni care nu pot sau nu vor să scape de metehnele unei ere (de aur, parcă aşa ne plăcea să o înnobilăm) ce ar fi trebuit să apună de mult, aceleaşi interese meschine, mascate şi înzorzonate de falsa pretenţie că ei, politicienii, ne reprezintă pe noi.
Aşadar, ce ratez când nu îmi pierd timpul privind emisiuni cu inflaţie de analişti politici, de politicieni, de moderatori care au impresia că le ştiu pe toate? Sunt câteva secvenţe ce mi-au rămas profund fixate în memorie, la care televizorul a contribuit. Prima este mascarada din platoul TVR, în care fel de fel de indivizi se înghesuiau să ne anunţe că ne-am câştigat libertatea. Nimeni nu s-a întrebat oare de unde apăruseră ei, cum de aveau deja schiţată şi o platformă program, cum de ticluiseră şi o denumire cu rezonanţă, Frontul Salvarii Naţionale ?
Mi-l amintesc pe Ion Iliescu, cu figura sa proletară şi pulover pe sub sacou, declamând că FSN nu va participa la alegeri ca partid politic, apoi tot el revenind asupra deciziei, de data aceasta îmbrăcat în costum. Mi-l amintesc pe acelaşi Ion Iliescu apărând la televizor, în direct, şi chemând minerii să restabilească ordinea în Bucureşti. Ce a urmat ştim cu toţii. Ţin minte şi o apariţie catodică a lui Adrian Năstase, în care îşi invita colegii parlamentari din opoziţie să-i numere ouăle. Îmi amintesc şi o declaraţie a lui Mircea Geoană, care susţinea cu aplomb că îşi va da demisia din funcţia de preşedinte al PSD dacă nu câştigă alegerile prezidenţiale. A pierdut, pe mâna lui, dar a uitat să îşi dea demisia. I-au dat-o colegii mai tineri. Mi-l amintesc şi pe Traian Băsescu spunând, tot la televizor, că va abdica la vreo cinci minute de la votul nefavorabil din parlament. S-a răzgândit după alte cinci minute, la fel cum a schimbat macazul şi în privinţa majorării salariilor profesorilor. Am primit, ce e drept, o majorare pe minus. 25%, mai exact.
Tot la televizor am văzut şi cum se se numără în afara regulilor matematicii în parlament, şi cum se aruncă oameni de la balconul aceluiaşi parlament, şi cum aleşii noştri dorm, vorbesc la telefon, se joacă pe laptop, votează cu şapte mâini, se înjură, fac băşcălie şi îşi dau bile albe şi negre, de parcă joacă alba-neagra cu destinul acestei naţii.
Revin la întrebarea iniţială şi îmi dau seama că pierd multe. Pierd ocazia de a vedea cum indivizi lipsiţi de principii, de integritate, de decenţă iau decizii şi în numele meu. Ratez şansa de a merge gratuit la circ, de a urmări saltimbanci în exerciţiul funcţiunii, de a mă minuna de prostia omenească. Analizând lucrurile în detaliu, înţeleg că plătesc degeaba abonamentul la firma furnizoare de televiziune prin cablu.
Facebook
WhatsApp
TikTok
