Târgoviștencele sunt în Grecia și se pregătesc de marele test cu Olympiakos Piraeus! Mai jos aveți comunicatul integral al echipei:
„Astăzi este ziua mult așteptată pentru voleibalistele Clubului Sportiv Municipal Târgoviște, astăzi luptăm pentru calificarea în semifinalele CEV Volleyball Cup, de la ora 19:30, în Grecia, unde vom întâlni echipa Olympiakos Piraeus.
În tur, la Târgoviște, voleibalistele noastre au câștigat cu scorul de 3-2, ducând echipa Olympiakos până la tie-break.
Ne dorim ca partida din această seară să fie una favorabilă nouă care să ne califice într-o semifinală românească.
Pentru Târgoviște și pentru Dâmbovița, aceasta ar fi cea mai mare performanță sportivă din istoria tuturor sporturilor de echipă, o semifinală de Cupă Europeană jucată la cel mai înalt nivel. Este o mândrie, atât pentru jucătoare și staff, cât și pentru toți susținătorii acestui sport.
Partida nu va fi televizată în România, însă mai jos puteți regăsi atașat linkul către canalul oficial al CEV, unde o veți putea urmări gratuit.”
https://www.youtube.com/live/uuF9-wtbgdE?feature=share
Foto: CSM Târgoviște