ortooxacell kiss2022.gif Flax

Victorie cu emoţii sub „Pietricica”! CSM Târgovişte a tras din greu până şi-a asigurat succesul la Piatra Neamţ

  Unic Piatra Neamţ – CSM Târgovişte 2-3 (23, 16, – 21, -21, -7) 

Prima deplasare în Moldova s-a dovedit extrem de dificilă pentru echipa de volei feminin CSM Târgovişte. Vicecampioana României a tras din greu până şi-a asigurat victoria împotriva lui Unic Piatra Neamţ, cu scorul de 3-2. Intrate pe teren cu un moral excelent, după succesele clare cu Penicilina Iaşi şi CSM Lugoj, jucătoarele lui Stefano Micoli au început jocul relaxant, iar la finalul primelor două seturi, tabela de marcaj a indicat un nesperat 2-0 pentru nemţence. Revenirea CSM-ului a apărut o dată cu intrarea în setul trei. După ce voleibalistele din Piatra Neamţ s-au impus în primele două manşe, târgoviştencele şi-au arătat adevărata valoare în următoarele trei. Mobilizate la maximum, dâmboviţencele au reuşit, pentru început, să reducă din handicap (1-2), iar apoi să restabilească echilibrul pe tabelă (2-2). În schimb, în setul decisiv, CSM-ul a apăsat şi mai mult pedala de acceleraţie, fapt ce le-au dus să intre în posesia acestuia (15-7), dar şi a victoriei finale. La capătul partidei de la Piatra Neamţ, echipa târgovişteană a pierdut un punct mare, care a coborât-o pe locul 3 în Divizia A1, la o lungime distanţă de ocupantele primelor două poziţii, CSM Bucureşti şi CSV Alba Blaj. Pentru înfruntarea cu Unic, Micoli a mizat pe serviciile D. Calotă, A. Sobo, B. Mitrănescu, R. Ivanof, M. Collar, V. Petrauskaite, A. Trică, A. Dediu, E. Chantava şi K. Medved, iar singura componentă a lotului care a nu a intrat deloc în teren a fost S. Marian. Disputa cu Piatra Neamţ a fost ultima pentru CSM Târgovişte înaintea debutului european. Astfel, miercuri (ora 18.00), pe teren propriu, dâmboviţencele vor înfrunta pe Azeryol Baku, în manşa tur a primei faze din Cupa CEV.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media