kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Urban Titu, lovită în plin de SCM Piteşti

Urban Titu a încheiat printr-o înfrângere meciul cu SCM Piteşti (0-3), susţinut pe teren propriu. Jucătorii lui Becheanu şi Constantin au rezistat 35 de minute împotriva liderului din serie, apoi au devenit o pradă uşoară pentru argeşeni. Defensiva dâmboviţeană a fost spartă pentru prima dată de piteşteni, cu zece minute înainte de pauză, când Stancu, a marcat în urma unei faze care nu anunţa nimic periculos. Pe final de repriză, Calofir a fost aproape de a restabili egalitatea, dar lovitura sa de cap a trecut pe lângă poartă, din zona careului mic. În actul secund, componenţii Urbanului au ieşit mai decişi pe teren, dar niciodată nu au găsit ţinta la capătul ocaziilor avute. După ce Constantinescu a trecut pe lângă o minge pe care scria gol, din faţa lui Udeanu, elevii lui Dică au ridicat scorul, prin nou-intratul Tănasă, cu largul concurs al lui Drăguşin. Printre atacurile furibunde ale piteştenilor, Constantinescu a avut în alte dotă rânduri şansa unui gol, dar de fiecare dată norocul l-a ocolit. Apropierea ultimului fluier a dus SCM-ul să mai marcheze o dată prin Năstăsie şi să nimerească transversala prin Stancu. Meciul a luat sfârşit cu şutul lângă bară al lui Calofir, scos cu mare greutate de Udeanu.

Urban Titu – SCM Piteşti     0-3 (0-1).

Marcatori: Stancu (35), Tănasă (67), Năstăsie (85).

Urban: Drăguşin – Dicu, Matei, Vlad, Lupu – Năstase (58 G. Ion) – Sima (73 Gârniţă), Ghioacă, Claofir, Moruz (46 Moraru) – Constantinescu. Antrenori: Gheorghe Becheanu şi Vasile Constantin.

SCM: Udeanu – Cotigă, Precup (56 Grecu), Deaconescu, Şandru (73 Şerbănică) – Stancu, Cruceru, Şerban, David (82 Panait) – Năstăsie, Cioablă (66 Tănasă). Antrenor: Nicolae Dică.

Stadion „Orăşenesc”. Spectatori: 120.

Au arbitrat: Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe) – Gabriel Boncz (Făgăraş), Attila Szabo (Odorheiu Secuiesc).

Observatori FRF: Mihai Ene (Bucureşti) şi Rodel Aron (Slobozia).

Cartonaşe galbene: Constantinescu (41)/ Şandru (44), Şerbănică (80), Panait (90).

Ionuţ Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media