kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Urban Titu, înfrântă de Inter Clinceni

Urban Titu a încheiat printr-o înfrângere la limită meciul cu Inter Clinceni, programat în etapa a 12-a a campionatului. Gruparea dâmboviţeană a încercat în fieful ilfovenilor să încheie pozitiv ultima deplasare a turului, dar totul i-a fost potrivnic încă din startul partidei. Pe lângă faptul că Zeiţa Fortuna nu şi-a îndreptat niciodată privirea la marile ocazii de gol dâmboviţene, elevii lui Rică Neaga au trebuit să îndure şi un arbitraj ostil, în ultima parte a jocului.

Reuşita câştigătoare a Interului a venit de la Fluerică, în apropiere de mijlocul primei reprize, după ce Urbanul trecuse în două rânduri pe lângă deschiderea scorului prin Corbu, în debutul meciului. Până la intrarea la cabine, dâmboviţenii au fost la un pas de a restabili echilibrul pe tabelă, dar şutul lui Ivaşcu, din lovitură liberă, a fost parat excelent de Iancu. De asemenea, tot în finalul primului act, Iordan s-a remarcat din plin la lovitura de cap al lui Iordache, expediată din zona careului mic. La reluare, componenţii Urbanului au apăsat şi mai mult pedala de acceleraţie, dar zeii s-au dovedit din nou a fi împotriva lor.

Astfel, după ce Inter a încercat prin Păun, Negrea şi Toader să majoreze scorul, a început valul de ratări monumentale ale dâmboviţenilor. În prima fază, Pâslaru nu-l poate bate pe Iancu din şase metri, după care Ştefănescu iroseşte încă o dată restabilirea egalităţii din marginea careului mic, când acelaşi portar ilfovean a arătat un nou reflex de senzaţie. În ultimele cinci minute ale disputei, la capătul unei noi încercări de gol al lui O. Stan, iese la rampă şi arbitrul David. Acesta nu acordă o lovitură de la 11 metri Urbanului, după ce un fundaş al gazdelor pune mâna pe minge în suprafaţa de pedeapsă la şutul lui O. Stan, şi totodată nu acordă trei cornere dâmboviţenilor, după ce tuşiera Ţepuşă a indicat de fiecare dată lovituri de la colţul terenului. În condiţii submediocre de arbitraj şi neşansa în faţa porţii adverse, echipa din Titu a fost nevoită să părăsească Clinceniul fără nici un punct în tolbă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media