kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Urban Titu a încheiat sezonul cu o victorie

Fotbaliştii de la Urban Titu au încheiat printr-un succes categoric ultimul meci amical dinaintea vacanţei. Elevii lui Nicu Croitoru au obţinut o victorie la scor împotriva Voinţei Pierşinari, după ce au controlat de la un capăt la altul ostilităţile din teren.

Împotriva divizionarei D, jucătorii Urbanului n-au avut milă şi s-au impus cu scorul de 7-2, în urma reuşitelor semnate de C. Calofir, Ivaşcu, A. Stan, T. Calofir, în prima repriză, şi Lazăr, Anastasie şi Manea, în actul secund. Pentru conducerea tehnică de la Titu, înfruntarea cu Pierşinari a reprezentat un test util în care au putut fi văzuţi la lucru câţiva jucători tineri aflaţi în probe, precum Sârbu, Manea (ambii GŞA Nucet), Anastasie (FC Bascov), A. Badea (Comerţul Brezoaele) şi Lazăr (Petrolul Răscăieţi).

În disputa cu reprezentanta Ligii a 4-a, antrenorul Nicu Croitoru a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din Dumitrescu – T. Calofir, Lungu, Butoi, Mirescu – Penescu, A. Stan – Corbu, Ivaşcu, Neguţ – C. Calofir, iar după pauză au mai intrat M. Mihai, Gheţu – Dobre, Roman şi toţi jucătorii veniţi în probe. După acest joc, pentru fotbaliştii divizionarei C urmează 26 de zile de vacanţă, iar pe 10 iulie va avea loc reunirea lotului, la stadionul „Orăşenesc”.

De asemenea, tot în perioada următoare vor urma câteva transferuri de jucători, dar în acelaşi timp, şi renunţarea la anumiţi componenţi ai lotului. Mai mult de atât, conducătorii clubului au în vizor îmbunătăţirea vestimentaţiei fotbaliştilor, prin achiziţionarea de treninguri şi echipamente de joc, pentru jucătorii primei echipe şi a celor de la grupele de juniori.

IMG_5414

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media