Antrenorul morenar Eliodor Voica și-a trecut în palmares un nou titlul de campion al României. Dinamo București, echipa pe care o antrenează, a devenit, din nou, campioana României la handbal masculin, așa cum a făcut-o și sezonul precedent. Gruparea alb-roșie a învins-o în finala campionatului pe CSM București, cu scorul general de 2-0. Dinamo s-a impus în ambele dispute cu 24-23, dar în al doilea joc , victoria a venit în urma loviturilor de la 7 metri. Mai mult de atât, în acest sezon, tehnicianul morenar și-a trecut în cont cu Dinamo eventul, atâta timp cât echipa sa a obținut și Cupa României. Eliodor Voica a ajuns pe banca lui Dinamo în vara lui 2015. Antrenorul născut la Moreni a mai pregătit formația din capitală în perioada 2007 – 2011, iar între anii 1989 – 1195 a fost jucătorul acesteia. După trofeul câștigat în această vară, Dinamo a ajuns la al 14-titlu din istoria echipei.
Ionuț Parghel