Sorana Cîrstea (87 WTA) merge foarte bine la turneul ITF de la Biarritz (Franța), dotat cu premii în valoare totală de 100 000 de dolari. Jucătoarea de tenis din Târgoviște a reușit accesul în sferturile de finală ale concursului, după ce a trecut în optimi de chiliana Daniela Seguel (196 WTA), în două seturi identice, 6-1, 6-1, în doar 51 de minute de joc. În runda inaugurală a întrecerii, dâmbovițeanca a depășit-o pe brazilianca Beatriz Haddad Maia, cu 6-1, 2-6, 6-2. Sorana o va întâlni, astăzi, în sferturi pe rusoaica Veronika Kudermetova, jucătoare aflată pe locul 267 în lume. După urcarea în sferturi, târgovișteanca va fi recompensată de organizatori cu 25 de puncte WTA.
Ionuț Parghel





Facebook
WhatsApp
TikTok



































