Sorana Cîrstea (66 WTA) și-a aflat adversara din primul tur al turneului WTA de la Indian Wells, dotat cu premii totale în valoare de 6 993 450 de dolari. Tenismena din Târgoviște o va înfrunta în manșa inaugurală a concursului din California pe conaționala Monica Niculescu, jucătoare aflată pe locul 45 în lume. În meciurile directe, Sorana este condusă de Monica, cu scorul de 4-2. Ultima întâlnire între cele două jucătoare a avut loc în 2010, la Montreal, în optimi, iar Niculescu s-a impus cu 6-3, 6-3. Învingătoarea dintre cele două românce o va înfrunta în turul doi al întrecerii pe poloneza Timea Bacsinszky (fav. 15). Pe lângă Sorana Cîrstea și Monica Niculescu, România va mai fi reprezentată de alte două jucătoare pe tabloul principal, Simona Halep (fav. 4) și Irina Begu (fav. 29), unde ambele au fost desemnate și capi de serie. În schimb, Patricia Țig și-a asigurat prezența în faza finală a calificărilor.
Ionuț Parghel