kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Târgoviştea, prezentă la Campionatul European de Karate Shotokan – Seniori

Cristian Mihăieş, de la Clubul Sportiv Târgovişte, este unul dintre campionii municipiului.

El va participa în acest sfârşit de săptămână, împreună cu lotul naţional de karate de seniori al României, la Campionatul European de Karate Shotokan ce va avea loc în oraşul Bursa, din Turcia. Datorită rezultatelor pe plan naţional el face parte din lotul naţional de karate din anul 2001, adunând medalii la competiţiile internaţionale. „Din punct de vedere fizic, sunt pregătit 90%. Am participat la două cantonamente în această vară, dar am fost anunţat târziu de această competiţie. Psihic, sunt pregătit 100%. Sper să mă întorc cu un rezultat bun”, ne-a mărturisit sportivul.
El a început să practice karate în anul 1995, pentru autoapărare şi a reuşit, după ani de muncă, să-şi adauge în palmaresul sportiv locul I la Cupa Mondială din Franţa – 2006, locul III la Campionatul European de la Moscova 2012 şi un alt loc I cu echipa naţională a României în Slovacia, anul acesta. A participat la peste 10 campionate europene şi mondiale, experienţa de sportiv îndreptându-l spre meseriile de profesor de educaţie fizică şi instructor sportiv. „Fac ceea ce-mi place şi mă bucur că elevii mei au înţeles că mişcarea e bună”, spune Cristian mulţumit.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media