www.chindiatargoviste.ro, site-ul supoterilor echipei de fotbal FC Chindia Târgoviște a fost la un pas de desființare. Cei care actualizează voluntar site-ul nu și-au mai permis să plătească găzduirea on line și alte mici cheltuieli legate de funcționarea acestuia. După câteva zile în care a fost suspendat, un dâmbovițean, suporter al echipei de fotbal, plecat la Londra, a achitat el facturile.
„Am trecut prin momente grele în urmă cu câteva zile. După mult timp, câțiva ani de activitate, site-ul chindiatargoviste.ro a fost suspendat, din cauza unei facturi neplătite. Un dâmbovițean cu suflet mare, stabilit acum la Londra, ne-a ajutat să depășim momentul de criză. Apelăm la voi, cei care ne-ați susținut de la început, și în continuare. Orice ajutor este binevenit.” scrie pe pagina de Facebook a suporterilor Chindiei.
Suporterii sunt dezamăgiți și de faptul că, deși site-ul chindiatargoviste.ro are o tradiție de ani buni, clubul a luat decizia cumpărării unor domenii asemănătoare: „Ne doare tare însă altceva: într-o asemenea conjunctură, fix în ziua în care site-ul nostru a fost suspendat, clubul FC Chindia, într-o coincidență bizară, și-a lansat propria pagină de Facebook. Așa-zisul site se află în stadiul de probe de aproape un an. Ca o paranteză, în 2012, FC Chindia a plătit aproape 2.000 de euro pentru două domenii care nici azi nu sunt populate, dar se află în proprietatea fostului președinte Mihai Neguț. Este vorba despre fcchindiatargoviste.ro si fchindia.ro, ambele deținute de Making Off Promotion SRL, firma celui de mai sus.„
Suporterii sunt chemați să ajute pentru ca pe viitor să nu mai existe probleme:„Mergem înainte împreună cu voi. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de sprijinul vostru!„
Acum să-mi fie cu pardon, dar la cât de ieftină e găzduirea, putea să pună fiecare jucător câte un euro și era achitată pe 1 an…
PS: 2000 de euro pentru două domenii .ro care costă maxim 100 euro cu tot cu găzduire? This is a job for
supermanDNA!