Senzaţional! CSŞ Târgovişte s-a calificat în finala Campionatului Naţional de tineret speranţe la fotbal feminin

Distribuie:

Sezon de vis pentru fotbalul feminin târgoviştean! CSŞ a scris o nouă pagină de istorie care va rămâne pentru mult timp în analele sportului dâmboviţean. După ce la jumătatea lunii mai echipa de senioare a promovat în Superligă, astăzi, la Odorheiu Secuiesc, echipa de speranţe a clubului târgoviştean s-a calificat în finala Campionatului Naţional de tineret speranţe. CSŞ Târgovişte a urcat în ultimul act al întrecerii după ce a obţinut o victorie senzaţională cu Olimpia Cluj în semifinale, după executarea loviturilor de departajare, cu scorul de 5-3. În timpul regulamentar de joc, disputa s-a încheiat la egalitate (2-2), iar Camelia Moraru, a realizat „dubla” pentru formaţia dâmboviţeană. CSŞ a fost imbatabilă la loviturile de departjare, reuşind să transforme primele trei penalty-uri, prin C. Moraru, Ş. Burcea şi S. Oprica, iar Clujul să irosească, rând pe rând, primele trei „cartuşe”. Mai mult de atât, CSŞ a folosit-o între buturi la loviturile de departajare pe  jucătoarea de câmp, Alexandra Sfiea, în detrimentrul portăriţei Irina Smărăndoiu, cea care a greşit la goluri în timpul regulamentar de joc şi totodată cuprinsă total de emoţii.

Tătăranu: „Ne-am dorit din răsputeri să câştigăm acest joc”

 

Bucuria calificării în finală l-a copleşit şi pe antrenorul Mihai Tătăranu, care a avut mereu încredere în elevele sale că pot atinge o asemenea performanţă. „Nu doresc la nimeni să treacă prin ce-am trecut eu astăzi cu această echipă minunată. Ne-am dorit din răsputeri să câştigăm acest joc, iar la final am reuşit acest lucru. Când am plecat la drum am vizat să avem un parcurs cât mai lung. Avem încredere în posibilităţile noastre că vom face un meci mare şi în finală, chiar dacă vom juca împotriva echipei gazdă”, ne-a declarat tehnicianul CSŞ-ului după succesul fantastic cu Olimpia. CSŞ va întâlni în finala Campionatului Naţional de tineret speranţe pe Vasas Femina Odorheiu Secuiesc (mâine, ora 11.00), formaţie ce a trecut în a doua semifinală de Universitatea Alexandria, cu 4-0. În disputa cu Olimpia Cluj, Tătăranu a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din I. Smărăndoiu – G. Gurău, Ş. Burcea, S. Oprica, D. Palanţă – M. Neacşu, M. Buleandră (68 L. Lipioaşcă), M. Merlan, A. Sfiea, I. Negulescu – C. Moraru.

Ionuţ Parghel

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro